MIHEIA
CAPITOLUL 2
Fărădelegile fiilor lui Israel şi prezicerea robiei lor.
1. Vai de cei ce cugetă gânduri silnice stând în aşternuturile lor
şi de cei ce săvârşesc fărădelegea la lumina zilei de
îndată ce află prilej.
2. Le plac ţarinile, pentru aceea le şi răpesc; casele, de aceea
le şi iau. Calcă silnic drepturile stăpânului şi ale casei
lui, ale omului şi ale moştenirii lui.
3. Pentru aceasta aşa zice Domnul Iată că Eu pun la cale
pentru neamul acesta o nenorocire, de care nu veţi putea să vă
feriţi grumazul vostru şi nu veţi mai călca mândri;
căci vremurile sunt rele.
4. În vremea aceea veţi ajunge de batjocură şi vi se va cânta un
cântec de jale: "Domnul a spus, şi iată că au fost
nimiciţi! El dă în alte mâini partea de moştenire a poporului
Său! Cum ia El fără să mai dea înapoi şi ogoarele
noastre le împarte vrăjmaşului!
5. Pentru aceasta voi nu veţi avea pe nimeni care să arunce funia
pentru sorţii voştri în obştea Domnului!"
6. Nu ziceţi nimic împotrivă! Nu vă ridicaţi
împotrivă, căci aceasta nu poate să depărteze ruşinea
voastră!
7. Casa lui Iacov zice: "Oare Dumnezeu a pierdut răbdarea? Acestea
sunt lucrurile Sale?" Cuvintele Mele nu sunt ele, oare, binevoitoare
pentru cel ce umblă pe calea cea dreaptă?
8. Ci voi, împotriva poporului Meu, staţi într-ajutor
vrăjmaşului lui. Mai înainte ca să năvălească
Salmanasar voi jefuiţi ca la război pe cei care merg cu încredere pe
calea lor;
9. Voi daţi afară pe femeile poporului Meu din casele lor
plăcute, iar feciorilor lor le luaţi pentru totdeauna slava
Mea!
10. Sculaţi-vă şi plecaţi, căci aici nu este loc de
odihnă; din pricina întinăciunii lui, va avea parte de chinuri
grozave.
11. O! Dacă ar putea cineva să fie purtat de duhul născocirilor
şi să spună cuvinte mincinoase, zicând: "Am să-ţi
proorocesc despre vin şi despre băutura cea
îmbătătoare", acesta ar fi proorocul poporului acestuia.
12. Te voi aduna pe tine, Iacove tot, voi strânge laolaltă ceea ce a mai
rămas din Israel! Îl voi aduna ca pe oile ce sunt în mare primejdie, ca pe
o turmă în mijlocul unei nenorociri. Spăimântaţi, ei vor fugi
departe de locul prăpădului!
13. Cel ce croieşte cale este în fruntea lor; ei îşi croiesc cale
şi trec şi ies pe o poartă, iar regele merge înaintea lor Domnul
este în fruntea lor.
___________________________________________________________________
MIHEIA – 7
CAPITOLE:
__________________________________________________________________