Cartea
Întâi a Cronicilor
CAPITOLUL 9
Locuitorii din Ierusalim şi Ghibeon.
1. Aşa au fost număraţi după neamurile lor toţi
Israeliţii şi iată sunt înscrişi în cartea regilor lui
Israel. Iar Iudeii, pentru fărădelegile lor, au fost duşi în
Babilon.
2. Cei dintâi locuitori care au trăit în pământurile lor, prin
oraşele lui Israel, au fost Israeliţii, preoţii, leviţii
şi cei afierosiţi templului.
3. În Ierusalim au trăit unii din fiii lui Iuda, din fiii lui Veniamin
şi din fiii lui Efraim şi ai lui Manase.
4. Utai, fiul lui Amihud, fiul lui Omri, fiul lui Imri, fiul lui Bani, din fiii
lui Fares, fiul lui Iuda;
5. Din fiii lui Şiloni: Asaia, întâiul născut, şi fiii
acestuia.
6. Din fiii lui Zerah: Ieuel şi fraţii lui, şase sute
nouăzeci;
7. Din fiii lui Veniamin: Salu, fiul lui Meşulam, fiul lui Hodavia, fiul
lui Asenua
8. Şi Ibneia, fiul lui Ieroham, şi Ela, fiul lui Uzi, fiul lui Micri,
şi Meşulam, fiul lui Şefatia, fiul lui Reguel, fiul lui
Ibneia
9. Şi fraţii lor, după neamurile lor: nouă sute cincizeci
şi şase. Aceşti bărbaţi erau capi de familie în neamul
lor.
10. Iar dintre preoţi: Iedaia, Ioiarib, Iachin
11. Şi Azaria, fiul lui Hilchia, fiul lui Meşulam, fiul lui
Ţadoc, fiul lui Meraiot, fiul lui Ahitub, căpetenia în casa lui
Dumnezeu;
12. Adaia, fiul lui Ieroham, fiul lui Paşhur, fiul lui Malchia; şi
Maesai, fiul lui Adiel, fiul lui Iahzera, fiul lui Meşulam, fiul lui
Meşilemit, fiul lui Imer.
13. Şi fraţii lor, capi în familiile lor: o mie şapte sute
şaizeci, bărbaţi de ispravă la slujbele din casa
Domnului.
14. Iar din leviţi: Şemaia, fiul lui Haşub, fiul lui Azricam,
fiul lui Haşabia; aceştia sunt din fiii lui Merari.
15. Bacbacar, Hereş, Galal şi Matania, fiul lui Mica, fiul lui Zicri,
fiul lui Asaf,
16. Obadia, fiul lui Şemaia, fiul lui Galal, fiul lui Iedutun; Berechia,
fiul lui Asa, fiul lui Elcana, care locuia în satele Netofatiţilor.
17. Iar din portari: Şalum, Acub, Talmon şi Ahiman şi
fraţii lor; Şalum era căpetenie.
18. Aceşti portari fac strajă fiilor leviţilor până
astăzi la porţile regale cele de la răsărit.
19. Şalum, fiul lui Core, fiul lui Ebiasaf, fiul lui Corah, şi
fraţii lui cei din neamul lui Corah, după datoria slujbei lor, aveau
paza cortului, iar părinţii lor păzeau intrarea în tabăra
Domnului.
20. Finees, fiul lui Eleazar, fusese înainte căpetenie peste ei şi
Domnul era cu el.
21. Zaharia, fiul lui Meşelemia, era portar la uşa cortului
adunării.
22. Toţi cei aleşi ca portari la praguri erau două sute
doisprezece. Ei erau înscrişi în registre după aşezările
lor. Pe ei îi pusese David şi Samuel înainte-văzătorul, pentru
credincioşia lor.
23. Şi ei şi fiii lor ţineau strajă la uşile casei
Domnului, la casa cortului.
24. În patru laturi se aflau portari: la răsărit, la apus, la
miazănoapte şi la miazăzi.
25. Iar fraţii lor trăiau în sălaşurile lor, venind la ei
din timp în timp, pentru şapte zile.
26. Aceste patru căpetenii de portari leviţi erau de încredere
şi tot ei aveau grija casei Domnului şi vistieriei ei.
27. Împrejurul casei lui Dumnezeu ei petreceau şi noaptea, căci
asupra lor era lăsată paza şi trebuia să deschidă în
fiecare dimineaţă uşile.
28. Unii din ei erau puşi de pază la vasele de slujbă, aşa
că ei cu număr le primeau şi cu număr le dădeau.
29. Altora din ei le era încredinţată cealaltă zestre şi
toate lucrurile trebuitoare pentru cele sfinte: făina cea mai bună,
vinul, untdelemnul şi tămâia cea mirositoare.
30. Iar dintre fiii preoţilor unii pregăteau mir cu aromate.
31. Matatia levitul, care era întâiul născut al lui Şalum, fiul lui
Core, era pus să aibă grijă de coptul aluaturilor în
tigăi.
32. Unora din fraţii lor, din fiii lui Cahat, le era
încredinţată pregătirea pâinilor punerii înainte, ca să le
pună în fiecare zi de odihnă.
33. Iar cântăreţii, cei mai de seamă din neamul Leviţilor,
erau liberi de ocupaţii în cămările templului, pentru că
ziua şi noaptea erau îndatoraţi să se îndeletnicească cu
cântarea.
34. Aceştia erau cei mai de seamă între familiile leviţilor
şi locuiau în Ierusalim.
35. În Ghibeon locuiau: tatăl Ghibeoniţilor, Ieguel, a cărui
femeie se numea Maaca;
36. Şi fiul lui, întâiul născut, se numea Abdon; după el venea
Ţur, Chiş, Baal, Ner, Nadab,
37. Ghedor, Ahio, Zaharia şi Miclot.
38. Lui Miclot i s-a născut Şimeam. Şi ei trăiau lângă
fraţii lor, în Ierusalim, împreună cu fraţii lor.
39. Lui Ner i s-a născut Chiş; lui Chiş i s-a născut Saul,
lui Saul i s-a născut Ionatan, Melchişua, Aminadab şi
Eşbaal.
40. Fiul lui Ionatan a fost Meribaal; lui Meribaal i s-a născut
Mica.
41. Fiii lui Mica au fost: Piton, Melec, Tareia şi Ahaz.
42. Lui Ahaz i s-a născut Iara; lui Iara i s-au născut Alemet,
Asmavet şi Zimri; lui Zimri i s-a născut Moţa.
43. Lui Moţa i s-a născut Binea; Refaia, fiul lui; Eleasa, fiul lui;
Aţel, fiul lui.
44. Lui Aţel i s-au născut şase fii şi iată numele
lor: Azricam, Bocru, Ismael, Şearia, Obadia şi Hanan. Aceştia
sunt fiii lui Aţel.
___________________________________________________________________
Cartea Întâi Paralipomena sau
Cartea Întâi a Cronicilor – 29 DE CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15]
[16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29]
__________________________________________________________________