Cartea A Doua Paralipomena
sau
Cartea A Doua A
Cronicilor
CAPITOLUL 9
Regina din Saba cercetează pe Solomon
l. Auzind regina din Saba de faima lui Solomon şi voind să-l
încerce cu întrebări grele, a venit la Ierusalim cu foarte multă
bogăţie, cu cămile încărcate cu aromate, cu aur mult
şi pietre scumpe; şi a venit la Solomon şi i-a grăit lui
toate câte avea în sufletul ei.
2. Şi i-a dezlegat Solomon toate întrebările ei şi nu s-a
găsit nimic necunoscut pentru Solomon, încât să nu-i dezlege
el.
3. Văzând regina din Saba înţelepciunea lui Solomon şi casa pe
care o zidise el,
4. Mâncările de la masa lui, locurile de şedere ale robilor lui,
rânduiala slujitorilor lui şi îmbrăcămintea lor, paharnicii lui,
îmbrăcămintea lor şi arderile de tot pe care le aducea în
templu, a rămas uimită.
5. Şi a zis regelui: "Cele ce am auzit eu în ţara mea despre
lucrurile tale şi despre înţelepciunea ta, sunt adevărate;
6. Dar eu n-am crezut vorbele ce mi se spuneau, până ce n-am venit şi
n-am văzut cu ochii mei. Şi iată nici pe jumătate nu mi s-a
grăit de mărirea înţelepciunii tale; tu întreci cu mult faima
auzită de mine, despre tine.
7. Fericiţi sunt oamenii tăi şi fericite sunt aceste slugi ale
tale, care-ţi stau totdeauna înainte şi-ţi ascultă
înţelepciunea!
8. Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău Care a binevoit să
te pună pe tronul Său, pentru ca să fii rege în numele Domnului
Dumnezeului tău. Din dragostea pe care Dumnezeul tău o are către
Israel, ca să-l întărească în veci, te-a făcut rege peste
el, ca să faci judecată şi dreptate".
9. Şi a dăruit ea regelui o sută douăzeci de talanţi
de aur şi mulţime mare de aromate şi de pietre scumpe; asemenea
aromate, ca cele dăruite de regina din Saba regelui Solomon, nu se mai
văzuseră.
10. În vremea aceea slugile lui Hiram şi slugile lui Solomon, care-i
aduceau aur de la Ofir, îi aduseseră şi lemn roşu şi pietre
scumpe.
11. Din acest lemn roşu făcuse regele scările de la templul
Domnului şi de la casa domnească, precum şi chitare şi
harpe pentru cântăreţi. Astfel de lemn nu se mai văzuse
niciodată înainte în ţara lui Iuda.
12. Iar regele Solomon a dat reginei din Saba tot ce ea a dorit şi a
cerut, afară de darul pe care i l-a dat pentru lucrurile pe care ea le
adusese regelui. Şi aşa s-a întors înapoi în ţara sa, ea şi
slugile sale.
13. Greutatea aurului care i se adusese lui Solomon într-un an era de şase
sute şaizeci şi şase de talanţi de aur.
14. Afară de acestea, mai aduceau lui Solomon aur şi argint solii de
la diferite popoare şi negustorii, precum şi toţi regii Arabiei
şi conducătorii de provincii.
15. Regele Solomon a făcut două sute de scuturi mari de aur
ciocănit în care au intrat câte şase sute de sicli de aur de fiecare
scut ciocănit.
16. Şi trei sute de scuturi mici, tot de aur ciocănit, în care au
intrat câte trei sute de sicli de aur de fiecare scut. Pe acestea le-a pus
regele în Casa Pădurii din Liban.
17. Apoi a făcut regele un tron mare de os de fildeş şi l-a
îmbrăcat peste tot cu aur curat,
18. Iar la tron a făcut şase trepte de suit, un scăunel de aur
pentru picioare, prins de tron, rezemători de o parte şi de alta a
locului de şedere şi doi lei care stăteau lângă
rezemători
19. Şi încă doisprezece lei care stăteau acolo pe cele şase
trepte de o parte şi de alta. Aşa tron nu se mai găsea în nici
un regat.
20. Toate vasele de băut ale regelui Solomon erau de aur şi toate
vasele din Casa Pădurii din Liban erau de aur ales. În zilele lui Solomon
argintul se socotea ca nimic,
21. Căci corăbiile regelui umblau la Tarsis eu slugile lui Hiram
şi la trei ani o dată se întorceau aducând aur şi argint,
fildeş, maimuţe şi păuni.
22. Astfel Solomon a întrecut pe toţi regii pământului în
bogăţie şi înţelepciune.
23. Şi toţi regii ţărilor căutau să vadă pe
Solomon, ca să-i asculte înţelepciunea pe care i-o pusese Dumnezeu în
inima lui.
24. Şi fiecare din ei îi aducea vase de argint, de aur, veşminte,
arme, aromate, cai şi catâri, în fiecare an.
25. Solomon avea patru mii de iesle pentru caii de pe la carele lui şi
douăsprezece mii de călăreţi, aşezaţi în
cetăţile unde avea carele şi pe lângă rege în
Ierusalim.
26. El domnea peste toţi regii, de la râul Eufrat până la ţara
Filistenilor şi până la hotarul Egiptului.
27. Şi a făcut regele să fie aurul şi argintul preţuit
în Ierusalim ca pietrele de pe drum, iar cedrii, din pricina mulţimii lor,
i-a făcut să fie preţuiţi ca smochinii cei sălbatici
de prin locuri joase.
28. Cai pentru Solomon i se aduceau din Egipt şi din toate
ţările.
29. Celelalte fapte ale lui Solomon, de la cele dintâi până la cele din
urmă, sunt scrise în cartea lui Natan proorocul, în proorocia lui Ahia
Şilonitul şi în vedeniile lui Ido văzătorul despre
Ieroboam, fiul lui Nabat.
30. Solomon a domnit în Ierusalim peste tot Israelul patruzeci de ani.
31. Apoi a răposat Solomon cu părinţii săi şi l-au
îngropat în cetatea lui David, tatăl său. Iar în locul lui s-a
făcut rege Roboam, fiul său.
___________________________________________________________________
CARTEA A DOUA
PARALIPOMENA (CRONICI II) – 36 DE CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19]
[20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36]
__________________________________________________________________