Cartea A Doua Paralipomena
sau
Cartea A Doua A
Cronicilor
CAPITOLUL 14
Asa sfărâmă idolii şi biruie pe Etiopieni.
1. Apoi a răposat Abia cu părinţii săi şi l-au
îngropat în cetatea lui David, iar în locul lui s-a făcut rege Asa, fiul
său. În zilele sale ţara a avut pace zece ani.
2. Asa a făcut cele bune şi plăcute înaintea Domnului
Dumnezeului său,
3. Căci el a îndepărtat jertfelnicele dumnezeilor străini
şi înălţimile, a sfărâmat stâlpii idoleşti şi a
tăiat Aşerele.
4. El a poruncit Iudeilor să caute pe Domnul Dumnezeul
părinţilor lor şi să împlinească legea şi
poruncile Lui;
5. A îndepărtat din toate cetăţile lui Iuda înălţimile
şi chipurile turnate ale soarelui. Regatul sub domnia lui a avut
pace.
6. El a zidit cetăţi tari în Iuda; căci ţara a fost în pace
şi n-a avut războaie cu nimeni în acei ani, fiindcă Domnul i-a
dat odihnă.
7. Tot el a zis Iudeilor: "Să zidiţi cetăţile acestea
şi să le îngrădiţi cu ziduri, cu turnuri, cu porţi
şi cu zăvoare; ţara este încă a noastră, pentru
că am căutat pe Domnul Dumnezeul nostru; L-am căutat şi El
ne-a dăruit odihnă din toate părţile". Şi au
început să le zidească şi au izbutit.
8. Asa avea în oştirea lui trei sute de mii de oameni aleşi din
seminţia lui Iuda, înarmaţi cu scuturi şi cu lănci; iar din
seminţia lui Veniamin, două sute optzeci de mii de oameni aleşi,
înarmaţi cu scuturi şi erau şi trăgători din
arcuri.
9. Atunci s-a sculat împotriva sa Zerah Etiopianul cu o armată de un
milion şi cu trei sute de care şi a venit până la
Mareşa.
10. Aici i-a ieşit Asa înainte şi s-a aşezat cu armata sa în
linie de bătaie, în valea lui Ţefat, lângă Mareşa.
11. Apoi a strigat Asa către Domnul Dumnezeul său şi a zis:
"Doamne, la Tine este puterea, ca să ajuţi şi celui tare
şi celui ce nu este tare; ajută-ne dar nouă, Doamne Dumnezeul
nostru, căci noi în Tine nădăjduim şi în numele Tău am
pornit împotriva acestei mulţimi, care este atât de mare; Doamne, Tu
eşti Dumnezeul nostru, să n-aibă omul putere împotriva
Ta".
12. Atunci a lovit Domnul pe Etiopieni înaintea feţei lui Asa şi
înaintea feţei lui Iuda şi au fugit Etiopienii.
13. Iar Asa i-a fugărit din urmă împreună cu poporul care era cu
el, până la Gherar, şi au căzut atâţia Etiopieni, de se
credea că n-a mai rămas nimeni din ei cu suflet, pentru că aceia
cădeau zdrobiţi înaintea Domnului şi înaintea oştirii Lui.
Şi au luat de la ei o mare mulţime de pradă.
14. şi au sfărâmat toate cetăţile dimprejurul Gherarei,
pentru că groaza Domnului intrase în ele. Şi au prădat
Israeliţii toate cetăţile şi au adus din ele foarte
multă pradă.
15. De asemenea au jefuit şi sălaşele şi au luat o
mulţime de turme cu vite mărunte şi cămile şi s-au
întors cu ele la Ierusalim.
___________________________________________________________________
CARTEA A DOUA
PARALIPOMENA (CRONICI II) – 36 DE CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19]
[20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36]
__________________________________________________________________