Cartea A Doua Paralipomena
sau
Cartea A Doua A
Cronicilor
CAPITOLUL 30
Vestirea şi serbarea Paştilor.
1. Apoi a trimis Iezechia prin toată ţara lui Israel şi a lui
Iuda şi a scris scrisori lui Efraim şi lui Manase, ca să
vină la templul Domnului la Ierusalim pentru sărbătorirea
Paştilor Domnului Dumnezeului lui Israel.
2. Căci la sfatul pe care-l ţinuse regele în Ierusalim, împreună
cu căpeteniile, chibzuiseră ca să sărbătorească
Paştile în luna a doua,
3. Din pricină că nu le putuse sărbători la timpul lor,
pentru că nu erau nici preoţi sfinţiţi în număr de
ajuns şi nici poporul nu se strânsese la Ierusalim.
4. Acest lucru a plăcut regelui şi întregii adunări.
S. Şi au hotărât să se dea de veste la tot Israelul, de la
Beer-Şeba până la Dan, ca să vină la Ierusalim pentru
sărbătorirea Paştilor Domnului Dumnezeului lui Israel, căci
demult nu se mai sărbătorise aşa cum este scris.
6. Şi s-au dus trimişii cu scrisorile, care erau făcute de rege
şi de căpeteniile lui, prin toată ţara lui Israel şi a
lui Iuda şi, după porunca regelui, le spuneau: "Fii ai lui
Israel, întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul lui Avraam şi al lui
Isaac şi al lui Israel, şi Se va întoarce şi El la cei
rămaşi dintre voi, care aţi mai scăpat din mâna regilor
Asiriei.
7. Şi nu mai fiţi aşa ca părinţii voştri şi
ca fraţii voştri, care au săvârşit fărădelegi
înaintea Domnului Dumnezeului părinţilor lor, şi El i-a dat
pustiirii, precum vedeţi.
8. Nici să nu vă mai ţineţi de acum tari la cerbice, ca
părinţii voştri, ci supuneţi-vă Domnului şi venin
la locaşul de sfinţire al Lui, pe care El l-a sfinţit pe veci;
şi slujiţi Domnului Dumnezeului vostru şi El Îşi va abate
flacăra mâniei Sale de la voi.
9. Când vă veţi întoarce la Domnul atunci fraţii voştri
şi fiii voştri au să găsească şi ei milă la
acei care i-au luat pe ei robi şi se vor întoarce în ţara aceasta;
căci bun şi îndurat este Domnul Dumnezeul vostru şi nu-şi
va întoarce faţa de la voi, dacă vă veţi întoarce la
El".
10. Şi au mers trimişii din cetate în cetate prin ţinutul lui
Efraim şi al lui Manase şi până la acela al Zabulonului; aceia
râdeau, bătându-şi joc de ei.
11. Totuşi unii din seminţia lui Aşer, a lui Manase şi a
lui Zabulon s-au smerit şi au venit la Ierusalim.
12. Şi a fost mâna Domnului peste Iuda, Care le-a dăruit o
singură inimă, ca să împlinească porunca regelui şi a
căpeteniilor, după cuvântul Domnului.
13. Şi s-a adunat la Ierusalim mulţime de popor pentru
sărbătorirea praznicului azimelor, în luna a doua şi adunarea a
fost foarte mare.
14. Şi s-au sculat şi au răsturnat jertfelnicele care erau în
Ierusalim şi toate jertfelnicele pe care se săvârşeau
tămâierile pentru idoli, le-au sfărâmat şi le-au aruncat în
pârâul Chedron.
15. Apoi au junghiat mielul Paştilor în ziua a paisprezecea a lunii a
doua. Preoţii şi leviţii, ruşinându-se, s-au sfinţit
şi au adus arderi de tot în templul Domnului.
16. Apoi au stat la locul lor, după rânduiala pe care o aveau prin legea
lui Moise, omul lui Dumnezeu. Preoţii stropeau cu sângele pe care-l luau
din mâna leviţilor.
17. Fiindcă în adunare erau mulţi din cei care nu erau curaţi,
de aceea, pentru cei necurăţiţi, leviţii junghiau mielul
Paştilor
18. Şi mulţi din popor, din seminţia lui Efraim, a lui Manase, a
lui Isahar şi a lui Zabulon, care nu se sfinţiseră, au mâncat
Paştile împotriva Scripturii.
19. Dar Iezechia s-a rugat pentru ei, zicând: "Domnul cel bun să
ierte pe tot cel ce şi-a îndreptat inima să caute pe Domnul Dumnezeul
părinţilor săi, deşi ei n-au curăţirea
cerută pentru cele sfinte!"
20. Şi a ascultat Domnul pe Iezechia şi a iertat poporul.
21. Şi au sărbătorit fiii lui Israel, care s-au aflat în
Ierusalim, sărbătoarea azimilor şapte zile cu mare veselie. În
fiecare zi leviţii şi preoţii lăudau pe Domnul cu
instrumente de cântare făcute spre preaslăvirea Domnului.
22. Apoi a grăit Iezechia către toţi leviţii care au
bună pricepere la serviciul Domnului, după inima lor. Şi au
mâncat azimile de sărbătoare şapte zile, aducând jertfe de pace
şi slăvind pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor.
23. Şi a hotărât toată adunarea ca să mai
sărbătorească alte şapte zile, şi le-au petrecut pe
acestea cu veselie,
24. Pentru că Iezechia, regele lui Iuda, dăduse celor ce se
adunaseră o mie de viţei şi zece mii de vite mărunte;
căpeteniile dăduseră de asemenea celor ce se adunaseră o
mie de viţei şi zece mii de vite mărunte, şi mulţi
preoţi se sfinţiseră.
25. Şi s-a veselit toată obştea lui Iuda şi preoţii
şi leviţii, toată adunarea şi străinii care
veniseră din ţara lui Israel şi locuiau în Iuda.
26. Şi a fost veselie mare în Ierusalim, pentru că din zilele lui
Solomon, fiul lui David, regele lui Israel, nu se mai făcuse nici o
veselie ca aceasta în Ierusalim.
27. Apoi s-au sculat preoţii şi leviţii şi au binecuvântat
poporul; şi glasul lor a fost auzit, căci rugăciunea lor s-a
suit până la locaşul cel sfânt al Domnului, Care este în
ceruri.
___________________________________________________________________
CARTEA A DOUA
PARALIPOMENA (CRONICI II) – 36 DE CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19]
[20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36]
__________________________________________________________________