PLÂNGERILE LUI
IEREMIA
CAPITOLUL 4
Ultimele nenorociri ale cetăţii.
l. O, cum s-a întunecat aurul, şi cel mai curat aur şi-a schimbat
faţa; pietrele nestemate vărsate au fost la colţul tuturor
uliţelor!
2. Feciorii Sionului, cei mai de seamă altădată,
cântăriţi cu aur, cum au ajuns să fie socotiţi ca vasele de
lut, lucru de mână de olar!
3. Chiar şi şacalii îşi dau sânul, ca puii lor să
sugă, dar fiica poporului meu ajuns-a crudă, ca struţii în
pustiu.
4. Din pricina setei lipitu-s-a limba sugaciului de cerul gurii lui; copiii cer
pâine, dar nimeni nu le-o întinde.
5. Cei care mâncau odinioară mâncăruri alese cad de foame pe
uliţe; cei care au fost crescuţi în purpură stau trântiţi
în gunoi.
6. Vina fiicei poporului meu a fost mai mare decât a Sodomei,
prăbuşită într-o clipă, nu de mână
omenească.
7. Căpeteniile ei erau mai strălucitoare decât zăpada, mai albe
decât laptele; trupul lor era mai roşu decât mărgeanul, ca safirul
era înfăţişarea lor.
8. Chipul lor a ajuns mai negru decât funinginea, pe uliţe nu-i poţi
cunoaşte; pielea lor s-a zbârcit pe oase, s-a uscat ca o aşchie de
lemn.
9. Mai fericiţi au fost cei care au căzut de sabie, decât cei
morţi de foame, care se prăpădesc încet, doborâţi de lipsa
roadelor de pe câmp.
10. Femeile, deşi miloase, au fiert cu mâinile lor copiii şi i-au
mâncat în vremea căderii fiicei poporului meu.
11. Sfârşit-a Domnul mânia, vărsat-a pe deplin urgia aprinderii Lui;
şi în Sion a aprins un fac care l-a mistuit.
12. Nici n-ar fi putut să creadă regii pământului şi
toţi locuitorii lumii că vrăjmaşul şi
apăsătorul ar putea să intre pe porţile
Ierusalimului!
13. Dar s-a întâmplat, din pricina păcatelor profeţilor
(mincinoşi) şi a fărădelegilor preoţilor, care au
vărsat în mijlocul lui sângele celor drepţi.
14. Pe uliţe rătăceau pătaţi de sânge, şi nimeni
nu se atingea de hainele lor.
15. "Păziţi-vă! Un necurat!" Striga lumea după
ei. "Fugiţi, la o parte, nu-i atingeţi!" Şi dacă
mai voiesc să rătăcească undeva - se zicea printre neamuri
- n-ar trebui să rămână aici!
16. Faţa plină de mânie a Domnului i-a risipit pe ei. Pe preoţi
nimeni nu-i mai lua în seamă, de bătrâni nu se îndura.
17. Şi ochii noştri se sting de supărare, aşteptând
zadarnic un ajutor! Din turnul nostru ne-am uitat departe spre un popor al
cărui ajutor nu vine.
18. Şi pândeau paşii noştri ca să nu umblăm prin
pieţele noastre. Sfârşitul nostru se apropia, sosise!
19. Prigonitorii noştri erau mai iuţi decât vulturii de pe cer;
umblau după noi prin munţi, ne pândeau în pustiu.
20. Suflarea vieţii noastre, unsul Domnului, a fost prins în groapa lor -
acela despre care noi ziceam: "La umbra lui vom vieţui printre
popoare".
21. Bucură-te şi te veseleşte, fiica Edomului, tu care
locuieşti în pământul Uţ; şi la tine va veni cupa; vei bea
şi te vei lăsa goală.
22. Fărădelegea ta, o, fiică a Sionului, s-a sfârşit; la
fel robia. Dar ţie îţi cercetează păcatele, o, fiică a
Edomului, şi dă pe faţă fărădelegile tale!
___________________________________________________________________
PLÂNGERILE LUI
IEREMIA – 5 CAPITOLE:
__________________________________________________________________