PSALMII

        

PSALMUL 54 
Al lui David. 

1. Auzi, Dumnezeule, rugăciunea mea şi nu trece cu vederea ruga mea. 
2. Ia aminte spre mine şi mă ascultă; mâhnitu-m-am întru neliniştea mea şi m-am tulburat de glasul vrăjmaşului şi de necazul păcătosului. 
3. Că a abătut asupra mea fărădelege şi întru mânie m-a vrăjmăşit. 
4. Inima mea s-a tulburat întru mine şi frica morţii a căzut peste mine; 
5. Teamă şi cutremur au venit asupra mea şi m-a acoperit întunericul. 
6. Şi am zis: Cine-mi va da mie aripi ca de porumbel, ca să zbor şi să mă odihnesc? 
7. Iată m-aş îndepărta fugind şi m-aş sălăşlui în pustiu. 
8. Aşteptat-am pe Dumnezeu, Cel ce mă mântuieşte de puţinătatea sufletului şi de vifor. 
9. Nimiceşte-i, Doamne şi împarte limbile lor, că am văzut fărădelege şi dezbinare în cetate. 
10. Ziua şi noaptea o va înconjura pe ea peste zidurile ei; fărădelege şi osteneală în mijlocul ei şi nedreptate; 
11. Şi n-a lipsit din uliţele ei camătă şi vicleşug. 
12. Că de m-ar fi ocărât vrăjmaşul, aş fi răbdat; 
13. Şi dacă cel ce mă urăşte s-ar fi fălit împotriva mea, m-aş fi ascuns de el. 
14. Iar tu, omule, asemenea mie, căpetenia mea şi cunoscutul meu, 
15. Care împreună cu mine te-ai îndulcit de mâncări, în casa lui Dumnezeu am umblat în acelaşi gând! 
16. Să vină moartea peste ei şi să se coboare în iad de vii, 
17. Căci vicleşug este în locaşurile lor, în mijlocul lor. 
18. Iar eu, către Dumnezeu am strigat, şi Domnul m-a auzit pe mine. 
19. Seara şi dimineaţa şi la amiezi spune-voi, voi vesti, şi va auzi glasul meu. 
20. Izbăvi-va cu pace sufletul meu de cei ce se apropie de mine, că mulţi erau împotriva mea. 
21. Auzi-va Dumnezeu şi-i va smeri pe ei, Cel ce este mai înainte de veci. 
22. Că nu este în ei îndreptare şi nu s-au temut de Dumnezeu. Întins-au mâinile împotriva aliaţilor lor, 
23. Întinat-au legământul Lui. Risipiţi au fost de mânia feţei Lui şi s-au apropiat inimile lor; 
24. Muiatu-s-au cuvintele lor mai mult decât untdelemnul, dar ele sunt săgeţi. 
25. Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni; nu va da în veac clătinare dreptului. 
26. Iar Tu, Dumnezeule, îi vei coborî pe ei în groapa stricăciunii. 
27. Bărbaţii vărsători de sânge şi vicleni nu vor ajunge la jumătatea zilelor lor; iar eu voi nădăjdui spre Tine, Doamne. 

___________________________________________________________________

CARTEA PSALMILOR – PSALTIREA  – 151 DE PSALMI

(150 Cărţile Canonice, plus Psalmul # 151 – Cărţile Apocrife)

 

[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19]

[20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36]

[37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] [50] [51] [52] [53]

[54] [55] [56] [57] [58] [59] [60] [61] [62] [63] [64] [65] [66] [67] [68] [69] [70]

[71] [72] [73] [74] [75] [76] [77] [78] [79] [80] [81] [82] [83] [84] [85] [86] [87]

[88] [89] [90] [91] [92] [93] [94] [95] [96] [97] [98] [99] [100] [101] [102] [103] [104] [105] [106] [107] [108] [109] [110] [111] [112] [113] [114] [115] [116] [117] [118] [119] [120] [121] [122] [123] [124] [125] [126] [127] [128] [129] [130] [131] [132] [133] [134] [135] [136] [137] [138] [139] [140] [141] [142] [143] [144] [145] [146] [147] [148] [149] [150] [151]

__________________________________________________________________

 

HOME