PSALMII
PSALMUL 80
Al lui Asaf.
1. Bucuraţi-vă de Dumnezeu, ajutorul nostru; strigaţi
Dumnezeului lui Iacob!
2. Cântaţi psalmi şi bateţi din timpane; cântaţi dulce din
psaltire şi din alăută!
3. Sunaţi din trâmbiţă, la lună nouă, în ziua cea
binevestită a sărbătorii noastre!
4. Că poruncă pentru Israel este şi orânduire a Dumnezeului lui
Iacob. Mărturie a pus în Iosif, când a ieşit din pământul
Egiptului, şi a auzit limba pe care n-o ştia:
5. "Luat-am sarcina de pe umerii lui, că mâinile lui au robit la
coşuri.
6. Întru necaz M-ai chemat şi te-am izbăvit, te-am auzit în mijlocul
furtunii şi te-am cercat la apa certării.
7. Ascultă, poporul Meu, şi-ţi voi mărturisi ţie,
Israele: De Mă vei asculta pe Mine,
8. Nu vei avea alt Dumnezeu, nici nu te vei închina la dumnezeu
străin,
9. Că Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Cel ce te-am scos din
pământul Egiptului. Deschide gura şi o voi umple pe ea.
10. Dar na ascultat poporul Meu glasul Meu şi Israel n-a căutat la
Mine.
11. Şi i-am lăsat să umble după dorinţele inimilor lor
şi au mers după cugetele lor.
12. De M-ar fi ascultat poporul Meu, de ar fi umblat Israel în căile
Mele,
13. I-aş fi supus de tot pe vrăjmaşii lor şi aş fi pus
mâna Mea pe asupritorii lor.
14. Vrăjmaşii Domnului L-au minţit pe El, dar le va veni timpul
lor, în veac.
15. Că Domnul i-a hrănit pe ei din griul cel mai ales şi cu
miere din stâncă i-a săturat pe ei".
___________________________________________________________________
(150 Cărţile
Canonice, plus Psalmul # 151 – Cărţile Apocrife)
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19]
[20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36]
[37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] [50] [51] [52] [53]
[54] [55] [56] [57] [58] [59] [60] [61] [62] [63] [64] [65] [66] [67] [68] [69] [70]
[71] [72] [73] [74] [75] [76] [77] [78] [79] [80] [81] [82] [83] [84] [85] [86] [87]
[88] [89] [90] [91] [92] [93] [94] [95] [96] [97] [98] [99] [100] [101] [102] [103] [104] [105] [106] [107] [108] [109] [110] [111] [112] [113] [114] [115] [116] [117] [118] [119] [120] [121] [122] [123] [124] [125] [126] [127] [128] [129] [130] [131] [132] [133] [134] [135] [136] [137] [138] [139] [140] [141] [142] [143] [144] [145] [146] [147] [148] [149] [150] [151]
__________________________________________________________________