PSALMII

PSALMUL 91 
Alcătuit pe vremea lui Iezechia. 

l. Bine este a lăuda pe Domnul şi a cânta numele Tău, Preaînalte, 
2. A vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea, 
3. În psaltire cu zece strune, cu cântece din alăută. 
4. Că m-ai veselit, Doamne, întru făpturile Tale şi întru lucrurile mâinilor Tale mă voi bucura. 
5. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, adânci cu totul sunt gândurile Tale! 
6. Bărbatul nepriceput nu va cunoaşte şi cel neînţelegător nu va înţelege acestea, 
7. Când răsar păcătoşii ca iarba şi se ivesc toţi cei ce fac fărădelegea, 
8. Ca să piară în veacul veacului. Iar Tu, Preaînalt eşti în veac, Doamne. 
9. Că iată vrăjmaşii Tăi, Doamne, vor pieri şi se vor risipi toţi cei ce lucrează fărădelegea. 
10. şi se va înălţa puterea mea ca a inorogului şi bătrâneţile mele unse din belşug. 
11. Şi a privit ochiul meu către vrăjmaşii mei şi pe cei vicleni, ce se ridică împotriva mea, îi va auzi urechea mea. 
12. Dreptul ca finicul va înflori şi ca cedrul cel din Liban se va înmulţi. 
13. Răsădiţi fiind în casa Domnului, în curţile Dumnezeului nostru vor înflori. 
14. Încă întru bătrâneţe unse se vor înmulţi şi bine vieţuind vor fi, ca să vestească: 
15. Drept este Domnul Dumnezeul nostru şi nu este nedreptate întru Dânsul. 

___________________________________________________________________

CARTEA PSALMILOR – PSALTIREA  – 151 DE PSALMI

(150 Cărţile Canonice, plus Psalmul # 151 – Cărţile Apocrife)

 

[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19]

[20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36]

[37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] [50] [51] [52] [53]

[54] [55] [56] [57] [58] [59] [60] [61] [62] [63] [64] [65] [66] [67] [68] [69] [70]

[71] [72] [73] [74] [75] [76] [77] [78] [79] [80] [81] [82] [83] [84] [85] [86] [87]

[88] [89] [90] [91] [92] [93] [94] [95] [96] [97] [98] [99] [100] [101] [102] [103] [104] [105] [106] [107] [108] [109] [110] [111] [112] [113] [114] [115] [116] [117] [118] [119] [120] [121] [122] [123] [124] [125] [126] [127] [128] [129] [130] [131] [132] [133] [134] [135] [136] [137] [138] [139] [140] [141] [142] [143] [144] [145] [146] [147] [148] [149] [150] [151]

__________________________________________________________________

 

HOME