CARTEA A DOUA A REGILOR
CAPITOLUL 3
Abner ucis de Ioab.
l. Şi a ţinut multă vreme duşmănia între casa lui
Saul şi casa lui David. David însă se întărea mereu, iar casa
lui Saul slăbea din ce în ce mai mult.
2. Lui David i s-au născut şase fii în Hebron. Întâiul său
născut a fost Amnon din Ahinoam, izreeliteanca.
3. Al doilea fiu al lui a fost Chileab din Abigail carmeliteanca, fosta femeie
a lui Nabal. Al treilea a fost Abesalom, fiul Maachei, fiica lui Talmai, regele
Gheşurului.
4. Al patrulea a fost Adonia, fiul Haghitei. Al cincilea a fost Şefatia,
fiul Abitalei.
5. Iar al şaselea a fost Itream din Egla, femeia lui David. Aceştia i
s-au născut lui David în Hebron.
6. Pe când era duşmănie între casa lui Saul şi casa lui David,
Abner ţinea cu casa lui Saul.
7. Saul avusese o concubină cu numele Riţpa, fiica lui Aia. Abner a
intrat la ea, iar Işboşet a zis către Abner: "La ce ai
intrat tu la concubina tatălui meu?"
8. Abner însă, mâniindu-se straşnic de vorbele lui Işboşet,
a zis: "Au doară eu sunt cap de câine? Eu, împotriva casei lui Iuda,
am arătat acum milă casei lui Saul, tatăl tău,
fraţilor lui şi prietenilor lui, şi nu te-am dat în mâinile lui
David; iar tu îmi găseşti acum vină pentru o femeie?
9. Aşa şi aşa să facă Dumnezeu lui Abner şi
încă şi mar mult să-i facă! Precum s-a jurat Domnul lui
David, tocmai aşa voi şi face în ziua aceasta:
10. Voi lua domnia de la casa lui Saul şi voi pune tronul lui David peste
caţa lui Israel şi peste Iuda, de la Dan până la
Beer-Şeba".
11. Şi n-a putut Işboşet să răspundă lui Abner
nimic, căci se temea de el.
12. Abner însă a trimis din partea sa vestitori la David în Hebron, unde
se afla el, să-i zică: "Al cui este pământul acesta?",
şi să-i mai zică încă: "Încheie legământ cu mine
şi mâna mea va fi cu tine, ca să întoarcă la tine pe tot poporul
lui Israel!"
13. Iar David a răspuns: "Bine, voi încheia legământ cu tine;
dar te rog un lucru anume: nu vei vedea faţa mea, dacă nu vei aduce
cu tine şi pe Micol, fiica lui Saul, când vei veni să te vezi cu
mine".
14. Apoi a trimis David soli la Işboşet, fiul lui Saul, să-i
zică: "Dă-mi pe femeia mea, Micol, pe care am luat-o de femeie
pentru o sută de prepuţuri filistene".
15. Şi a trimis Işboşet şi a luat-o de la bărbatul ei,
de la Paltiel, fiul lui Laiş;
16. Şi s-a dus cu ea şi bărbatul ei şi a petrecut-o cu
plângere până la Bahurim. Dar Abner a zis către el: "Du-te
înapoi!" Şi acela s-a întors.
17. Atunci s-a întors Abner către bătrânii lui Israel şi a zis:
"Voi şi ieri şi alaltăieri aţi dorit ca David să
fie rege peste voi;
18. Acum faceţi aceasta, căci Domnul a zis către David: Prin
mâna robului Meu David voi izbăvi poporul Meu Israel din mâna Filistenilor
şi din mâna tuturor vrăjmaşilor lui".
19. La fel a grăit Abner şi Veniaminenilor. S-a dus apoi Abner la
Hebron, ca să spună lui David tot ce dorea Israel şi toată
casa lui Veniamin.
20. Şi a venit Abner la David în Hebron, şi cu el au venit şi
douăzeci de oameni, şi a făcut David ospăţ pentru
Abner şi pentru însoţitorii lui.
21. Abner a zis lui David: "Eu mă voi scula şi mă voi duce
şi voi aduna la regele, stăpânul meu, tot poporul lui Israel ca
să facă legământ cu tine şi vei fi rege peste toţi,
după cum doreşte sufletul tău". Iar David a dat drumul lui
Abner şi s-a dus cu pace.
22. Şi iată slugile lui David cu Ioab au venit de la
bătălie şi au adus cu ei pradă multă. Dar Abner nu mai
era cu David în Hebron, căci David îi dăduse drumul şi se dusese
cu pace.
23. Şi când Ioab şi toată oştirea lui au venit, i s-a spus
lui Ioab: "Abner, fiul lui Ner, a venit la rege şi acesta i-a dat
drumul de s-a dus cu pace".
24. Atunci a venit Ioab la rege şi a zis: "Ce ai făcut?
Iată a venit la tine Abner; de ce n-ai dat drumul să plece?
25. Tu ştii pe Abner, fiul lui Ner; el a venit să te înşele
şi să afle pe unde intri şi pe unde ieşi şi să
cunoască tot ceea ce faci tu".
26. Ieşind apoi Ioab de la David, a trimis oameni după Abner şi
l-au întors aceştia de la fântâna Sira, fără ştirea lui
David.
27. Şi când Abner s-a întors la Hebron, Ioab l-a băgat pe poartă
înăuntru, ca şi cum ar fi vrut să vorbească cu el în
taină, şi acolo l-a lovit în pântece. Şi a murit Abner pentru
sângele lui Asael, fratele lui Ioab.
28. Auzind în urmă David de aceasta, a zis: "Nevinovat sunt eu
şi regatul meu în veac înaintea Domnului de sângele lui Abner, fiul lui
Ner; cadă el pe capul lui Ioab şi peste toată casa tatălui
său;
29. Niciodată să nu lipsească din casa lui Ioab cei ce
pătimesc de scurgere, cei leproşi, cei ce merg în cârji, cei
omorâţi de sabie şi cei lipsiţi de pâine".
30. Ioab însă şi fratele său Abişai uciseseră pe
Abner, pentru că acesta omorâse pe fratele lor Asael în lupta de la
Ghibeon.
31. David însă a zis către Ioab şi către toţi oamenii
care erau cu el: "Rupeţi-vă hainele şi vă
încingeţi cu sac şi jeliţi pe Abner!"
32. Apoi regele David a mers după sicriul lui şi, când a fost
îngropat Abner în Hebron, regele a plâns tare la mormântul lui Abner şi a
plâns şi tot poporul.
33. Şi a zis regele, când plângea pe Abner:
34. "Cum să moară Abner ca un rău? Mâinile nu ţi-au
fost legate, nici picioarele nu-ţi erau încătuşate, ci ai
căzut ca cei doborâţi de tâlhari!"
35. Atunci tot poporul a început să plângă încă şi mai tare
după el. Şi a venit tot poporul să aducă lui David pâine,
când încă era ziuă; însă David s-a jurat, zicând: "Aşa
şi aşa să facă Dumnezeu cu mine şi încă şi
mai mult să facă, de voi gusta pâine sau altceva înainte de
asfinţitul soarelui".
36. Şi a aflat de aceasta tot poporul şi i-a plăcut aceasta, cum
plăcea întregului popor tot ceea ce făcea regele.
37. Şi a aflat în ziua aceea tot poporul şi tot Israelul că nu
din pricina regelui s-a săvârşit uciderea lui Abner, fiul lui
Ner.
38. Şi a zis regele către slugile sale: "Ştiţi voi
oare că astăzi a căzut în Israel un bărbat şi o
căpetenie mare?
39. Eu astăzi sunt încă slab, deşi sunt uns rege; iar oamenii
aceştia, fiii Ţeruiei, sunt mai tari decât mine. Să
răsplătească deci Domnul celui ce face rău după
răutatea lui!"
___________________________________________________________________
CARTEA A DOUA A
REGILOR – 24 DE CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24]
__________________________________________________________________