CARTEA A DOUA A REGILOR
CAPITOLUL 18
Moartea lui Abesalom.
1. Atunci a numărat David pe oamenii care erau cu el şi a pus
căpetenii peste sute şi căpetenii peste mii.
2. Şi a trimis David pe oamenii săi: a treia parte sub comanda lui
Ioab, a treia parte sub comanda lui Abişai, fiul Ţeruiei, fratele lui
Ioab, şi a treia parte sub comanda lui Itai Gateul. Şi a zis regele
către oameni "şi eu însumi voi merge cu voi".
3. "Să nu mergi; i-au zis oamenii, că noi chiar de vom fugi, nu
se va tine seamă de aceasta; şi chiar de ar muri jumătate din
noi, de asemenea nu se va line seamă; iar tu singur eşti cât noi,
zece mii. Deci pentru noi este mai bine ca tu să ne dai ajutor din
cetate!"
4. "Ce vi se pare că este bine, a răspuns regele, aceea voi
face". Atunci a stat regele la poartă şi a ieşit tot
poporul rânduit pe sute şi pe mii.
S. Apoi regele a dat poruncă lui Ioab, lui Abişai şi lui Itai
şi le-a zis: "Să-mi cruţaţi pe băiatul
Abesalom!" Şi tot poporul a auzit cum a poruncit regele tuturor
căpeteniilor pentru Abesalom.
6. Au ieşit deci oamenii la câmp în întâmpinarea Israeliţilor,
şi s-a dat bătălia în pădurea lui Efraim.
7. Acolo a fost în ziua aceea bătălie mare; poporul israelit a fost
înfrânt de robii lui David, căzând ucişi douăzeci de mii de
oameni.
8. Lupta s-a întins în tot ţinutul acela şi pădurea a mâncat în
ziua aceea mai mulţi oameni decât a doborât sabia.
9. Când s-a întâlnit Abesalom cu oamenii lui David, era călare pe un
catâr. Când catârul a fugit cu el pe sub crăcile unui stejar mare,
părul lui Abesalom s-a încurcat în crengile stejarului şi el a
rămas spânzurat în văzduh, iar catârul de sub el s-a dus
înainte.
10. Atunci cineva a văzut aceasta şi a spus lui Ioab, zicând:
"Iată, am văzut pe Abesalom spânzurat de un stejar".
11. "Dacă l-ai văzut, a zis Ioab către omul care-i adusese
vestea, de ce nu l-ai doborât acolo, la pământ? ţi-aş fi dat
zece sicli de argint şi o cingătoare!"
12. "De mi-ai fi pus în mână şi o mie de sicli de argint, a
răspuns acela lui Ioab, nici atunci nu mi-aş fi ridicat mâna asupra
fiului regelui, căci în auzul nostru ţi-a poruncit regele ţie
şi lui Abişai şi lui Itai şi a zis:
"Cruţaţi-mi pe băiatul Abesalom!"
13. Şi dacă eu însumi aş fi făcut altfel cu primejdia
vieţii mele, aceasta nu s-ar fi putut ascunde de rege şi tu singur
te-ai fi ridicat asupra mea".
14. "N-am la ce să mai zăbovesc cu tine", a zis Ioab. Apoi
a luat în mână trei săgeţi şi le-a înfipt în inima lui
Abesalom, care era încă viu în crengile stejarului.
15. Apoi au împresurat pe Abesalom zece tineri care duceau armele lui Ioab
şi, lovindu-l, l-au ucis.
16. După aceea Ioab a sunat din trâmbiţă şi s-au întors
oamenii de la urmărirea lui Israel, căci Ioab a cruţat
poporul.
17. Apoi au luat pe Abesalom şi l-au aruncat acolo în pădure într-o
groapă adâncă şi au aruncat deasupra lui o grămadă
mare de pietre. Iar Israeliţii s-au împrăştiat cu toţii,
ducându-se fiecare la casa sa.
18. Abesalom însă îşi făcuse un monument încă de pe când
trăia, în Valea Regelui; căci îşi zisese: "Eu n-am fiu, ca
să mi se păstreze amintirea!" şi a dat monumentului numele
său, aşa că şi astăzi se numeşte el: Monumentul
lui Abesalom.
19. Iar Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, a zis către Ioab: "Mă
duc să vestesc pe regele că Domnul prin judecata Sa l-a izbăvit
din mâinile duşmanilor lui".
20. "Astăzi, a răspuns Ioab, n-ai să fii un bun vestitor.
Îl vei vesti în altă zi, iar nu astăzi, căci a murit fiul
regelui".
21. "Du-te, a zis apoi Ioab către Huşai, du-te şi spune
regelui ceea ce ai văzut". Huşai, închinându-se înaintea lui
Ioab, s-a dus numaidecât,
22. Iar Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, a zis stăruitor către
Ioab: "Fie ce-o fi, dar eu mă duc cu Huşai". "De ce
să te duci, fiul meu? a zis Ioab. Nu duci o veste bună!"
23. "Fie şi aşa, a răspuns Ahimaaţ, dar eu tot mă
duc". "Du-te", i-a zis Ioab. Şi a apucat Ahimaaţ la
fugă pe un drum mai de-a dreptul şi a întrecut pe Huşai.
24. David şedea atunci între cele două porţi; iar straja se
suise pe acoperişul porţii, pe zid, şi, ridicându-şi ochii,
a văzut pe cel ce venea şi a strigat şi a zis către rege:
"Iată un om vine în fugă".
25. "Dacă este numai unul, a zis regele, atunci ne aduce o
veste". Omul însă se apropia din ce în ce mai mult.
26. Atunci straja a mai văzut un om venind în fugă; şi a strigat
straja la portar şi a zis: "Iată că mai aleargă un
om". "Şi acela este un vestitor", a zis regele. "Eu
văd, a zis straja, că mersul omului dinainte seamănă cu
mersul lui Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc".
27. "Acesta este om bun, a zis regele, şi vine cu veste
bună!"
28. Şi a strigat Ahimaaţ şi a zis către rege:
"Pace!" Apoi s-a închinat regelui cu faţa până la
pământ şi a zis: "Binecuvântat este Domnul Dumnezeul tău,
Care a dat în mâinile noastre pe oamenii care îşi ridicaseră mâinile
lor împotriva regelui, stăpânul meu!"
29. "Dar băiatul Abesalom este sănătos?" a întrebat
regele. "Am văzut tulburare mare acolo când Ioab, robul regelui, a
trimis pe robul tău, a zis Ahimaaţ, dar eu nu ştiu ce era
acolo".
30. "Treci şi rămâi aici", a zis regele. Şi
Ahimaaţ a trecut şi a stat acolo.
31. Atunci a sosit şi Huşai. Şi Huşai a zis către
rege: "Veste bună aduc regelui, stăpânul meu! Domnul ţi-a
făcut astăzi dreptate, izbăvindu-te din mâna tuturor celor ce
s-au ridicat împotriva ta".
32. "Băiatul Abesalom este oare el sănătos?", a
întrebat regele pe Huşai. "Întâmple-se duşmanilor regelui,
stăpânul meu, a răspuns Huşai, şi tuturor celor ce au
uneltit rele împotriva ta, ce i s-a întâmplat lui!"
33. Atunci regele s-a tulburat şi s-a dus în foişorul de deasupra
porţii şi a plâns, iar când se ducea, zicea: "O, fiul meu
Abesalom, Abesalom, fiul meu! Mai bine muream eu în locul tău! Abesalom,
Abesalom, fiul meu!"
___________________________________________________________________
CARTEA A DOUA A
REGILOR – 24 DE CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24]
__________________________________________________________________