CARTEA A TREIA A REGILOR
CAPITOLUL 14
Proorocii asupra lui Ieroboam. Domnia lui Ieroboam; păcatul şi
moartea lui.
1. În acel timp s-a îmbolnăvit Abia, fiul lui Ieroboam.
2. Şi a zis Ieroboam femeii sale: "Scoală-te şi te schimbă
de haine, ca să nu te cunoască nimeni că tu eşti femeia lui
Ieroboam, şi du-te la Şilo. Acolo este proorocul Ahia; el mi-a spus că
voi fi rege peste acest popor.
3. Ia cu tine pentru omul lui Dumnezeu: zece pâini, turte şi un ulcior cu
miere şi du-te la el, că el îţi va spune ce se va întâmpla cu
copilul acesta".
4. Femeia lui Ieroboam aşa a şi făcut; s-a sculat şi s-a
dus la Şilo şi a tras la casa lui Ahia. Acum însă Ahia nu putea
să vadă, căci ochii i se întunecaseră de bătrâneţe.
5. Şi a zis Domnul lui Ahia: "Iată, vine femeia lui Ieroboam, ca
să te întrebe de fiul ei, că este bolnav; aşa şi aşa îi
vei spune; ea vine schimbată de haine".
6. Ahia auzind zgomotul paşilor ei, când a intrat pe uşă, a zis:
"Intră femeie a lui Ieroboam. Ce gând ai avut de n-ai schimbat
hainele? Eu sunt trimis să-ţi vestesc lucruri grozave.
7. Du-te şi spune-i lui Ieroboam: Aşa zice Domnul Dumnezeul lui
Israel: Te-am ridicat din mijlocul poporului de jos şi te-am pus conducător
peste poporul Meu Israel.
8. Şi am rupt regatul de la casa lui David şi Zi l-am dat ţie;
iar tu nu te-ai purtat aşa cum s-a purtat robul Meu David, care a păzit
poruncile Mele şi a umblat după Mine cu toată inima lui, făcând
numai lucrurile care sunt plăcute înaintea ochilor Mei.
9. Tu însă ai întrecut în răutate pe toţi care au fost înaintea
ta, căci te-ai dus şi ţi-ai făcut alţi dumnezei şi
chipuri turnate, ca să Mă întărâţi la mânie, iar pe Mine
M-ai aruncat înapoia ta.
10. Pentru aceasta voi aduce necazuri peste casa lui Ieroboam şi voi
stârpi din casa lui Ieroboam pe toţi cei de parte bărbătească,
rob sau liber în Israel, şi voi curăţa casa lui Ieroboam cum se
mătură gunoiul, de rămâne curat.
11. Cine va muri dintre cei care sunt ai lui Ieroboam în cetate, pe acela câinii
îl vor mânca; cine va muri în câmp, pe acela păsările cerului îl vor
ciuguli, pentru că aşa a grăit Domnul.
12. Scoală-te dar, şi du-te la casa ta; şi îndată ce
piciorul tău va călca în cetate, copilul va muri.
13. Şi-l vor plânge ton Israeliţii şi-l vor înmormânta; căci
el singur dintre acei care sunt ai lui Ieroboam va fi îngropat în mormânt,
fiindcă numai în el, din casa lui Ieroboam, s-a găsit ceva bun
înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel.
14. Şi îşi va aşeza Domnul un rege peste Israel care va nimici
casa lui Ieroboam în acea zi. Dar când? Chiar acum începe necazul.
15. Şi va lovi Domnul pe Israel şi va fi el ca trestia, care se
clatină în apă, şi va azvârli pe Israeliţi din acest pământ
bun pe care l-a dat părinţilor lor şi-i va spulbera dincolo de
Eufrat, pentru că ei şi-au făcut dumbrăvi închinate
Astartei, întărâtând la mânie pe Domnul.
16. Domnul va vinde pe Israel pentru păcatele lui Ieroboam pe care el însuşi
le-a făcut şi cu care a dus la păcat pe Israel".
17. Atunci s-a sculat femeia lui Ieroboam şi a plecat şi a venit la
Tirţa şi când a păşit ea cu piciorul peste pragul casei,
copilul a murit.
18. Şi l-au înmormântat şi l-au jelit toţi Israeliţii, după
cuvântul Domnului, încredinţat robului Său Ahia proorocul.
19. Celelalte fapte ale lui Ieroboam, cum a purtat războaie şi cum a
domnit, sunt scrise în cronica regilor lui Israel.
20. Timpul domniei lui Ieroboam a fost de douăzeci şi doi de ani; şi
a adormit cu părinţii lui, iar în locul lui s-a făcut rege
Nadab, fiul lui.
21. Iar în Iuda domnea Roboam, fiul lui Solomon. Roboam, când s-a făcut
rege, era ca de patruzeci şi unu de ani; şi a domnit şaptesprezece
ani în Ierusalim, în cetatea pe care a ales-o Domnul din toate seminţiile
lui Israel, ca să petreacă numele Lui acolo. Pe mama lui o chema
Naama Amonita.
22. Şi a făcut şi Iuda lucruri foarte rele înaintea ochilor
Domnului şi L-au mâniat cu păcatele lor, pe care le-au făcut mai
mult decât părinţii lor;
23. Căci şi aceştia şi-au făcut înălţimi, idoli
şi Astarte, pe orice deal înalt şi sub orice copac umbros.
24. Şi erau de asemenea şi sodomiţi în această tară, şi
făceau toate ticăloşiile păgânilor, pe care Domnul îi
gonise din faţa fiilor lui Israel.
25. Iar în anul al cincilea al domniei lui Roboam, Şişac, regele
Egiptului, a pornit război asupra Ierusalimului,
26. Şi a luat vistieriile templului Domnului şi vistieriile casei
regelui şi scuturile cele de aur pe care le luase David din mâna robilor
lui Hadad Ezer, regele din Ţoba, şi le adusese în Ierusalim; toate
le-a luat şi a prădat toate scuturile de aur pe care le făcuse
Solomon.
27. Şi a făcut regele Roboam în locul lor scuturi de aramă şi
le-a dat în mâinile căpitanilor de gărzi, care păzeau intrarea
casei regelui.
28. Numai când regele mergea la templul Domnului, numai atunci garda le purta; şi
pe urmă le ducea iarăşi în casa de gardă.
29. Celelalte fapte ale lui Roboam şi tot ce el a făcut sunt scrise în
cronica regilor lui Iuda.
30. Între Roboam şi Ieroboam a fost război în toate zilele vieţii
lor.
31. Şi a adormit cu părinţii lui şi a fost înmormântat
Roboam la un loc cu părinţii lui în cetatea lui David. Pe mama lui o
chema Naama Amonita. Iar în locul lui s-a făcut rege Abia, fiul său.
___________________________________________________________________
CARTEA A TREIA A
REGILOR – 22 DE CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22]
__________________________________________________________________