CARTEA A TREIA A REGILOR
CAPITOLUL 15
Domnia lui Abia şi a lui Asa în Iuda. Domnia lui Nadab şi Baeşa
în Israel. Iosafat.
1. Abia s-a făcut rege peste Iuda, în anul al optsprezecelea al domniei
lui Ieroboam, fiul lui Nabat.
2. Şi a domnit trei ani în Ierusalim. Pe mama lui o chema Maaca şi era
fiica lui Abesalom.
3. Acesta a umblat în toate păcatele tatălui său, pe care tatăl
său le făcuse mai înainte, şi inima lui nu i-a fost întreagă
la Domnul Dumnezeul lui, cum a fost inima lui David, strămoşul său.
4. Dar din dragostea către David, Domnul Dumnezeul lui i-a dat o lumină
în Ierusalim, căci a înălţat după el pe fiul său şi
a întărit Ierusalimul,
5. Pentru că David a făcut tot ce a fost plăcut înaintea ochilor
Domnului şi nu s-a abătut în toate zilele vieţii lui de la
poruncile pe care El i le-a dat, afară de fapta cu Urie Heteul.
6. Şi a fost război între Roboam şi Ieroboam în toate zilele vieţii
lor.
7. Celelalte fapte ale lui Abia şi tot ce a făcut el sunt scrise în
cartea cronicilor regilor lui Iuda. Şi a fost război între Abia şi
Ieroboam.
8. Apoi a trecut Abia la părinţii lui şi l-au înmormântat în
cetatea lui David. şi s-a făcut rege Asa, fiul său.
9. Asa a început să domnească peste Iuda în al douăzecilea an al
domniei lui Ieroboam, regele lui Israel.
10. Şi a domnit patruzeci şi unu de ani în Ierusalim. Pe mama lui o
chema Ana, din neamul lui Abesalom.
11. Asa a făcut lucruri plăcute înaintea ochilor Domnului, ca David,
strămoşul lui;
12. Căci a izgonit pe desfrânaţi din ţară şi a îndepărtat
toţi idolii pe care ii făcuseră părinţii lui;
13. Ba a lipsit chiar pe mama lui, Ana, de numele de regină, pentru că
ea făcuse un chip turnat Astartei. Aşa a sfărâmat Asa chipul cel
turnat al Astartei arzându-l pe prundul pârâului Chedron.
14. Dar înălţimile nu le-a stricat. Însă inima lui Asa i-a fost întreagă
la Domnul în toate zilele vieţii sale.
15. Şi a adus el în templul Domnului lucrurile afierosite de tatăl
lui şi lucrurile afierosite de el: argint, aur şi vase sfinte.
16. Război a fost între Asa şi Baeşa, regele lui Israel, în
toate zilele lor.
17. Căci Baeşa, regele lui Israel, a venit în contra Iudei şi a început
să zidească Rama, pentru ca nimeni să nu iasă sau să
intre la Asa, regele Iudei.
18. Atunci Asa a luat tot argintul şi aurul care se mai afla în
vistieriile templului Domnului şi în vistieriile casei regelui şi
le-a dat în mina slugilor lui; şi i-a trimis regele Asa ca să se ducă
cu ele la Benhadad, fiul lui Tabrimon, fiul lui Hezion, regele Siriei, care trăia
în Damasc, şi a zis:
19. "Legământ să fie între mine şi tine, cum a fost între
tatăl meu şi tatăl tău; iată, eu îţi trimit ca
dar argint şi aur; şi tu să rupi legământul tău care îl
ai cu Baeşa, regele lui Israel, ca să se retragă acela de la
mine!"
20. Şi a ascultat Benhadad de regele Asa şi a trimis pe mai-marii oştirii
lui asupra cetăţilor lui Israel, şi a bătut Ainul, Danul,
Abel, Bet-Maaca şi tot Chineretul, dimpreună cu tot pământul lui
Neftali.
21. Iar Baeşa, cum a auzit de aceasta, a încetat să mai zidească
Rama şi s-a întors la Tirţa.
22. Atunci regele Asa a chemat pe toţi Iudeii, fără să
scutească pe nimeni, şi a cărat cu ei pietrăria şi
lemnăria din Rama, pe care Baeşa le întrebuinţase la zidire; şi
a zidit regele Asa cu ele Ghibeea lui Veniamin şi Miţpa.
23. Toate celelalte fapte ale lui Asa, şi toate ostenelile lui, şi
tot ce el a făcut şi cetăţile pe care le-a zidit sunt
scrise în cronica regilor lui Iuda, afară de faptul că la bătrâneţea
lui s fost bolnav de picioare.
24. Apoi a adormit cu părinţii lui şi a fost înmormântat Asa la
un loc cu părinţii lui în cetatea lui David, strămoşul său.
Iar în locul lui s-a făcut rege Iosafat, fiul său.
25. Nadab însă, fiul lui Ieroboam a început să domnească peste
Israeliţi în anul al doilea al lui Asa, regele Iudei, şi a domnit
peste Israel doi ani.
26. Acesta a săvârşit fapte neplăcute înaintea ochilor Domnului,
căci a umblat pe drumul tatălui său, cum şi în păcatele
lui cu care a făcut pe Israel să păcătuiască.
27. Împotriva lui a uneltit Baeşa, fiul lui Ahia, din casa lui Isahar; Baeşa
l-a omorât la Ghibeton, cetatea Filistenilor, pe când Nadab şi toţi
Israeliţii împresuraseră Ghibetonul.
28. Baeşa l-a omorât în anul al treilea al lui Asa, regele Iudei, şi
s-a făcut rege în locul lui.
29. Acesta, cum s-a făcut rege, a stârpit toată casa lui Ieroboam şi
n-a lăsat nici un suflet din neamul lui Ieroboam, până ce nu l-a
nimicit, după cuvântul Domnului, pe care-l grăise prin robul Său
Ahia din Şilo,
30. Din pricina păcatelor pe care Ieroboam le făcuse şi cu care
a făcut pe Israel să păcătuiască şi pentru fărădelegea
cu care el a mâniat pe Domnul Dumnezeul lui Israel.
31. Celelalte fapte ale lui Nadab şi tot ce el a făcut sunt scrise în
cronica regilor lui Israel.
32. Între Asa şi Baeşa, regele lui Israel, a fost război în
toate zilele vieţii lor.
33. Baeşa, fiul lui Ahia, a început să domnească peste toţi
Israeliţii la Tirţa, în anul al treilea al lui Asa, regele lui Iuda, şi
a domnit douăzeci şi patru de ani.
34. Acesta a săvârşit fapte rele înaintea ochilor Domnului căci
a umblat pe drumul lui Ieroboam şi în păcatele lui, cu care acesta a
dus pe Israel în păcat.
___________________________________________________________________
CARTEA A TREIA A
REGILOR – 22 DE CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22]
__________________________________________________________________