CARTEA A TREIA A REGILOR
CAPITOLUL 16
Patru regi în Israel
1. Atunci a fost cuvântul Domnului către Iehu, fiul lui Hanani, pentru
Baeşa, zicând:
2. "Pentru că Eu te-am scuturat de ţărână şi
te-am făcut domn peste poporul Meu Israel, iar tu ai umblat pe drumul lui
Ieroboam şi ai dus pe poporul Meu Israelit la păcat, ca să Mă
mânii cu păcatele lor,
3. Iată, Eu voi dărâma de tot casa lui Baeşa şi casa urmaşilor
lui şi voi face cu casa ta ce am făcut cu casa lui Ieroboam, fiul lui
Nabat;
4. Cine va muri din neamul lui Baeşa în cetate, pe acela câinii îl vor
mânca, iar cine va muri în câmp, pe acela păsările cerului îl vor
mânca".
5. Celelalte fapte ale lui Baeşa, tot ce a făcut el şi războaiele
lui, sunt scrise în cronica regilor lui Israel.
6. Şi a adormit cu părinţii săi şi a fost înmormântat
Baeşa în Tiria. În locul lui s-a făcut rege Ela, fiul său.
7. Dar despre Baeşa, despre casa lui şi despre tot răul ce l-a făcut
înaintea ochilor Domnului, mâniindu-L cu faptele mâinilor sale şi urmând
casei lui Ieroboam, pentru care acesta a şi fost stârpit, fusese cuvântul
Domnului prin Iehu, fiul lui Hanani.
8. Ela, fiul lui Baeşa, a început să domnească peste Israel în
Tirţa, în anul al douăzeci şi şaselea al lui Asa, regele
Iudei, şi a domnit doi ani.
9. Împotriva lui a uneltit robul său Zimri, care era mai mare peste jumătate
din carele de război.
10. Când a băut acesta de s-a îmbătat la Tirţa, în casa lui Arţa,
mai marele curţii din Tirţa, atunci a intrat Zimri, l-a lovit şi
l-a omorât, în anul al douăzeci şi şaptelea al lui Asa, regele
Iudei, şi s-a făcut rege în locul lui.
11. Acesta, cum s-a făcut rege şi s-a aşezat pe tronul lui, a
stârpit toată casa lui Baeşa, nelăsând nici picior de bărbat,
nici din rudele lui, nici din prietenii lui.
12. Şi a stârpit Zimri toată casa lui Baeşa, după cuvântul
Domnului grăit pentru Baeşa, prin Iehu proorocul,
13. Pentru toate fărădelegile lui Baeşa şi pentru cele ale
lui Ela, fiul său, pe care le-a săvârşit, făcând pe Israel
să păcătuiască, şi mâniind cu idolii lor pe Domnul
Dumnezeul lui Israel.
14. Celelalte fapte ale lui Ela, tot ce a făcut el sunt scrise în cronica
regilor lui Israel.
15. Zimri s-a făcut rege în anul al douăzeci şi şaptelea al
lui Asa, regele Iudei, şi a domnit şapte zile în Tiria, când poporul
se găsea în tabere la Ghibeton, cetatea Filistenilor.
16. Când poporul care se găsea în tabere a auzit că Zimri a uneltit şi
a omorât pe rege, toţi Israeliţii au ales şi ei rege pe Omri,
mai-marele oştirii lui Israel, tot în aceeaşi zi, în tabără.
17. Şi a plecat Omri cu toţi Israeliţii de la Ghibeton, împresurând
Tiria.
18. Când a auzit Zimri că cetatea este luată, s-a dus în odaia din
fund a casei domneşti şi a dat foc casei domneşti, în care era, şi
a pierit
19. În păcatele sale, căci săvârşise fapte rele înaintea
ochilor Domnului, umblând pe calea lui Ieroboam şi în fărădelegile
lui, pe care acela le făptuise şi cu care a dus pe Israel la păcat.
20. Celelalte fapte ale lui Zimri şi uneltirile lui pe care le-a urzit
sunt scrise în cronica regilor lui Israel.
21. Atunci s-a împărţit poporul lui Israel în două: jumătate
de popor era pentru Tibni, fiul lui Ghinat, ca să-l facă rege şi
jumătate pentru Omri.
22. Şi cei care urmau pe Omri au biruit pe cei care urmau pe Tibni, fiul
lui Ghinat. Şi a murit Tibni şi Ioram, fratele lui, tot în acel timp;
în locul lui Tibni s-a făcut rege Omri.
23. Omri a început să domnească peste Israel în anul treizeci şi
unu al lui Asa, regele Iudei; şi a domnit doisprezece ani. Şase ani a
stat în Tirţa.
24. Şi a cumpărat Omri muntele Samariei de la Şemer, cu doi
talanţi de argint şi a zidit pe acest munte o cetate şi a numit
cetatea pe care o zidise Samaria, după numele lui Şemer, stăpânul
muntelui Samariei.
25. Omri a săvârşit fapte rele înaintea ochilor Domnului şi a
fost mai nelegiuit decât toţi cei dinaintea lui.
26. El a umblat în totul pe căile lui Ieroboam, fiul lui Nabat şi întru
fărădelegile eu care acesta a dus pe Israel la păcat, mâniind pe
Domnul Dumnezeul lui Israel cu idolii lor.
27. Celelalte fapte ale lui Omri, pe care le-a făcut şi vitejia în războaie
sunt scrise în cronica regilor lui Israel.
28. Şi a adormit Omri cu părinţii lui şi a fost înmormântat
în Samaria. În locul lui s-a făcut rege Ahab, fiul său.
29. Ahab, fiul lui Omri, a început să domnească peste Israel în anul
al treizeci şi optulea al lui Asa, regele lui Iuda; şi a domnit Ahab,
fiul lui Omri, peste Israel în Samaria douăzeci şi doi de ani.
30. Şi a săvârşit Ahab, fiul lui Omri, fapte rele înaintea
ochilor Domnului, mai mult decât toţi cei ce au fost înaintea lui.
31. Căci nu i-a fost de ajuns să cadă numai în păcatele lui
Ieroboam, fiul lui Nabat; ci dacă şi-a luat de femeie pe Izabela, fiica
lui Etbaal, regele Sidonului, a început să slujească lui Baal şi
să i se închine.
32. Şi a ridicat pentru Baal un jertfelnic în templul lui Baal, pe care îl
zidise în Samaria.
33. A făcut Ahab şi o Aşeră (stâlp făcut din lemn,
sfinţit în cinstea zeiţei Astarte), încât Ahab, mai mult decât toţi
regii lui Israel, care au fost înaintea lui, a săvârşit fărădelegi,
prin care a mâniat pe Domnul Dumnezeul lui Israel şi şi-a pierdut
suflatul său.
34. În zilele lui, Hiel din Betel a zidit Ierihonul; temelia a pus-o pe
mormântul lui Abiram, întâiul născut al lui, iar porţile le-a pus pe
mormântul lui Segub, feciorul cel mai mic al lui, după cuvântul Domnului
pe care-l grăise prin Iosua, fiul lui Navi.
___________________________________________________________________
CARTEA A TREIA A
REGILOR – 22 DE CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22]
__________________________________________________________________