ZAHARIA
CAPITOLUL 10
Făgăduinţa întoarcerii Evreilor din robie şi sfărâmarea
idolilor.
l. Cereţi de la Domnul ploaie la vreme, ploaie timpurie şi târzie!
Domnul scoate fulgerele şi trimite ploaie; El dă omului pâinea şi
dobitoacelor iarba.
2. Căci terafimii rostesc cuvinte deşarte, vrăjitorii au vedenii
mincinoase. şi spun visuri amăgitoare şi mângâieri deşarte.
Pentru aceasta ei au plecat ca o turmă şi au fost supuşi, căci
n-aveau păstor.
3. Ci împotriva păstorilor arde mânia Mea şi pe ţapi îi voi
pedepsi. Căci Domnul Savaot va cerceta turma Sa, casa lui Iuda, şi o
va face calul Său de cinste în vreme de război.
4. Din ea va ieşi Piatra din capul unghiului, din ea ţăruşii
de corturi, din ea arcul de război, din ea vor ieşi toate căpeteniile
laolaltă.
5. Ei vor fi ca vitejii care calcă în picioare tina drumurilor în vreme de
război şi se vor război, căci Domnul va fi cu ei, iar călăreţii
vor fi de ruşine.
6. Eu voi întări casa lui Iuda şi voi izbăvi casa lui Iosif şi
îi voi aduce înapoi, căci Îmi este milă de ei, şi vor fi ca şi
când nu i-am aruncat, căci Eu sunt Domnul Dumnezeul lor şi îi voi
auzi.
7. Şi Efraim va fi ca un viteaz. Inima lor se va bucura ca de vin şi
copiii lor vor vedea şi se vor bucura şi inima lor va tresălta de
bucurie în Domnul.
8. Şi voi şuiera după ei şi îi voi strânge la un loc, căci
i-am răscumpărat, şi ei se vor înmulţi neîncetat.
9. Şi îi voi împrăştia printre popoare, şi din mari depărtări
îşi vor aduce aminte de Mine şi vor trăi acolo cu fiii lor şi
vor veni înapoi.
10. Îi voi scoate din ţara Egiptului şi din Asiria îi voi aduna şi
îi voi aduce în pământul Galaadului şi Libanului şi nu va fi
atâta loc pentru ei.
11. Şi ei vor trece prin marea Egiptului, şi el va lovi valurile mării,
şi toate adâncurile Nilului vor fi secate. Trufia Asiriei va fi doborâtă
şi sceptrul Egiptului va fi scos.
12. Şi în Domnul va fi puterea lor şi în numele Lui se vor lăuda",
zice Domnul.
___________________________________________________________________
ZAHARIA – 14 CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14]
__________________________________________________________________