+
Părintele ARSENIE boca
Zece
ani de la moartea parintelui Arsenie Boca
Luna noiembrie a
anului 1989 avea sa desparta faptura trupeasca a parintelui ARSENIE BOCA de
turma de credinciosi care n-au incetat sa-l iubeasca si sa-l urmeze, nici
atunci cand accesul ca preot in biserica i-a fost interzis. L-au urmat, de
altfel, si dupa ce magica sa faptura duhovniceasca s-a adunat intr-un nume, pe
crucea din cimitirul de la Manastirea Prislop din Hateg. Il urmeaza si astazi.
Satele ardelene ii traiesc aievea invatatura si pilda, considerandu-l drept
sfant. In semn de omagiu fata de marele duhovnic si martir ortodox, revista
noastra persevereaza in stradania de a-i reface portretul, pe baza marturiilor
celor care l-au cunoscut: preoti, intelectuali si tarani din Tara Fagarasului
si Brasov
Preot NICOLAE
BABOIA (Porumbacu de Sus - Brasov)
"Dupa
mine, parintele Arsenie Boca este un sfant. Daca altii recunosc sau nu lucrul
asta, e treaba lor"
L-am cunoscut pe
parintele Arsenie Boca in urma cu vreo 30 de ani, la Manastirea Schitul
Maicilor din Bucuresti. Era in '67. Pe vremea aceea, parintele era acolo cu
domiciliu fortat. Am fost, chipurile, cu o icoana degradata, ca sa ne-o refaca.
In Tara Fagarasului, se incetatenise obiceiul ca, inainte de a-si intemeia o
familie, preotii tineri sa treaca pe la parintele Arsenie. Fiindca intentionam
sa ma logodesc, am fost si eu cu viitoarea mea sotie la el, pentru a ne
binecuvanta si a ne da sfaturi. Ne-a privit si ne-a spus fiecaruia felul nostru
de-a fi. Cu toate ca atunci parca nu ne-a venit sa credem, de-a lungul anilor
ne-am dat seama ca a avut dreptate. "Da, a zis el, va potriviti, va
completati unul pe altul." Ne-a binecuvantat, apoi m-a luat deoparte:
"Frate Nicolae, mi-a spus, cand vii de undeva, sa-i aduci totdeauna sotiei
tale o floare. E gingasa si se va bucura".
Cititor al
inimii
De-a lungul
timpului, mi-am dat seama ca parintele Arsenie era un cititor al inimii. Dupa
mine, el este un sfant, iar daca altii recunosc sau nu lucrul asta, e treaba
lor. Caci adesea intre oameni sfintii nu sunt cunoscuti. Chiar si Mantuitorul
s-a aratat oamenilor si acestia nu L-au vazut, nu L-au cunoscut. Viata
sfintilor este tainica. Departe de ei gandul de a-si afirma in vreun fel
sfintenia, caci ei se smeresc. Declar fara nici un fel de retinere: pentru
mine, parintele Arsenie a fost un prooroc al zilelor noastre, un om al lui
Dumnezeu, pe care putini l-au cunoscut cu adevarat, atat dintre cei mari, cat
si dintre cei mai mici. Avea, de exemplu, darul inainte vederii - fapt pe care
cei de astazi se cam retin a-l recunoaste, si poate pe drept cuvant. Nu e bine
sa ne hazardam in afirmarea unor lucruri ca acestea! Dar in ce ma priveste, mai
ales in calitate de preot, trebuie sa recunosc ceea ce este adevarat, ceea ce
am trait si-am vazut, stand alaturi de el.
Aici, in Tara
Fagarasului, parintele Arsenie a fost mai respectat si mai iubit ca nicaieri.
Ca dovada a acestui respect, noi - satenii din Porumbacu de Sus - l-am pictat
in biserica. Sigur, nu in randuiala canonica a bisericii - nu poti declara pe
cineva sfant, pana nu este recunoscut de Sfantul Sinod - ci intr-un fel de
randuiala de suflet si constiinta, care ne-a indemnat sa-i facem dreptate si
sa-l trecem printre sfintii romani. I-am spus pictorului sa scrie: Sfantul
Parinte Arsenie de la Prislop.
Puterea de a
sti gandurile
Nu pot sa spun ca
eram in permanenta in preajma lui, dar niciodata nu ii simteam lipsa, pentru ca
efectiv imi dadeam seama ca, daca-i cer ajutorul, ma ajuta oriunde as fi. Avea
puterea asta de a-ti sti gandurile. De pilda, am trimis-o odata pe cumnata
noastra la el, pentru ca eram nemultumit de ceea ce realizasem in parohia mea
pana atunci, din punct de vedere spiritual. Si l-am rugat sa ne spuna ce sa fac
ca sa-i apropiem si mai mult de biserica pe credinciosii de la noi. El a spus
(va redau intocmai): "Sora Maria, du-te si spune-le la parinti (eram
preotii de la doua parohii invecinate) caci cu forta nu se poate mantui nimeni.
Sa-si faca datoria si atat. Cine vrea sa vina la biserica, vine! Cine nu - nu
il putem mantui cu forta". Cand tocmai realizam pictura bisericii, ne-a
trimis vorba: "Grabiti-va, ca vor veni vremuri mai grele si o sa fie un
timp cand n-o sa mai puteti face nimic". Si intr-adevar, la un an dupa
Revolutie, n-am mai putut face nimic cu putinii bani ai micii noastre parohii.
Minuni
Cat parintele
Arsenie era la Prislop, socrul meu a ramas trei luni de zile la manastire si a
lucrat. Intr-o zi, vine un cetatean pe numele lui Ilie, bolnav. De la intrarea
in manastire, parintele, care era sus pe un deal, l-a intampinat cu intrebarea:
"Cum e Ilie, asa-i ca-i pacat?". Omul acela se impartasise cu
nevrednicie. A vazut ca toata lumea merge la impartasit si s-a dus si el, beat.
Si pe urma s-a aprins impartasania in el si a alergat la toti medicii, in toata
tara, si nimeni nu-l putea ajuta cu nimic. Si atunci, a auzit de parintele
Arsenie si s-a dus la manastire. Si parintele i-a spus si pe nume, si i-a spus
si ce pacat a facut, fara sa-l fi vazut pana atunci. Parintele i-a dat
indrumare ca trebuie sa ramana la manastire trei luni, ca sa poata fi lecuit.
Dupa o luna, omul s-a dus la parinte si i-a spus: "Eu vreau sa merg acasa
la copii si la nevasta". Parintele i-a spus: "Nu te duce, ca nu te-ai
vindecat". "Ba, eu vreau sa ma duc." "Mai, iar te-apuca,
stai aici, ca inca nu te-ai vindecat". Si a plecat omul si iar i-a fost
rau. Cand incepea sa arda impartasania inauntru, zice ca tipa si se zbatea
tulburat. Si atunci s-a intors inapoi si a ramas trei luni de zile si s-a
lecuit.
Multi dintre
credinciosii pe care i-am intalnit in calitate de preot de-a lungul timpului
mi-au spus despre minunile parintelui. Unele dintre acestea sunt pe cat de
simple, pe atat de greu de explicat. De pilda, imi spunea o doamna de la oras
ca sotul ei era tare betiv si nu stia cum sa scape de aceasta patima. A fost la
parintele Arsenie si l-a rugat cu lacrimi in ochi sa se roage pentru
indreptarea lui. Si, intr-o buna zi, acestui om dintr-o data i-a pierit orice
atractie fata de bautura...
In ultimii ani de
viata, parintele Arsenie era complet detasat. Iti vorbea exact ca un trimis al
lui Dumnezeu, care nici nu se plange si nici nu ia parte la bucuriile efemere
ale acestei lumi. Avea o raspundere serioasa, apostoleasca, o autoritate
spirituala extraordinara. Cuvantul lui iti patrundea pana in inima si simteai
ca-ti cunoaste sufletul. Puterea lui duhovniceasca era de dincolo de cuvant.
Moartea
La Biserica
Draganescu, parintele Arsenie pictase un calugar rastignit pe cruce. Multi
credinciosi zic ca s-a pictat pe dansul, dar cu certitudine nu se stie nimic.
Nici cauzele mortii nu sunt prea clare. Parintele Horia, care era peste vale si
care l-a cunoscut mai indeaproape, a spus ca a fost la Ceausescu cu cateva luni
de zile inainte de moarte si i-a spus: "Vezi ce faci, ca nu este bine,
da-le mancare la oameni, da-le libertate, ca nu e bine". Dupa ce a iesit
de acolo, l-a urmarit Securitatea si la iesirea din Bucuresti au fost somati sa
se opreasca. Soferul nu voia sa opreasca. Parintele i-a spus: "Opreste, ca
te impusca, te omoara, si tu ai copii. Pe mine o sa ma maltrateze, dar de mine
nu ramane nimic in urma". Si atunci soferul a oprit. Au venit doi
securisti, l-au scos din masina, l-au batut cumplit si de acolo i-a venit sfarsitul.
Ce spun este din auzite si nu este sigur.
Dupa cum este
stiut, inmormantarea a fost in vremea lui Ceausescu si se fereau oamenii sa
vorbeasca despre parinte, ba unii dintre noi au refuzat sa fie fotografiati, ca
sa nu se poata dovedi ca au participat la inmormantare. A fost o minune ca am
putut tine un necrolog, cat de scurt, pentru ca nu ne dadeau voie sa vorbim.
Inainte de moarte, parintele Arsenie ne-a avertizat: "Sa nu
vorbiti!". Dumnezeu a facut o minune, ca atunci cand am ajuns la mormant
cantaretii nu mai cantau, nimeni nu mai vorbea nimic, era un moment de
suspendare. Si atunci, am zis catre maica stareta si catre parintele Daniel:
"Imi dati voie sa spun cateva cuvinte?". Intr-un fel, poate le-a
parut rau dupa aceea, pentru ca am avut cam mult curaj atunci. Am spus:
"Iubiti credinciosi, ne dam noi seama pe cine am adus aici? Nu am adus un
om de rand, eu, nevrednicul, am adus pe umar un sfant. Un sfant am adus, nu un
om oarecare. Invatatura pe care acest sfant ne-a dat-o, cine va fi mai intelept
va pune-o la inima si va pune-o in practica". La urma, maica stareta mi-a
spus ca am exagerat cand am spus ca este un sfant. I-am spus: "Maica
stareta, iti dau un raspuns - sfantul Ioan Iacov a lasat in scris: <Sa va
rugati pentru iertarea pacatelor mele, ca sunt sigur ca ma voi duce in iad, pentru
ca nu am indeplinit voia lui Dumnezeu>. Si a ramas douazeci de ani in
mormant si dupa douazeci de ani s-a descoperit trupul sau ca sfinte moaste, ca
n-a putrezit. Eu am credinta ca peste ani de zile, ne vom inchina moastelor
parintelui Arsenie". Cand m-am intors acasa, m-au provocat oamenii in
biserica, intrebandu-ma: "Cum a fost, parinte, la inmormantarea parintelui
Arsenie?". Atunci, spune sotia mea, m-am dezlantuit in biserica si am spus
tot ce aveam pe suflet. Cand m-am intors de la biserica, ea mi-a spus: "Mananca,
ca acum ai facut-o! Vine Securitatea sa te ridice". Nu am avut, din
fericire, dupa aceea probleme pentru ca era in noiembrie 1989, cand lucrurile
se precipitau si nimeni nu mai avea timp sa ne ia din scurt.
Un an de zile dupa
aceea, la primul parastas, maica care-l ingrijise bolnav pe parinte mi-a spus:
"Puteti vorbi, parinte, dar numai adevarul sa-l spuneti". Si numai
adevarul l-am spus. Era o ploaie rece, marunta si deasa: "Iubiti
credinciosi, dati la o parte umbrelele, pentru ca aceasta nu este o simpla
ploaie, ci acestea sunt lacrimile pe care parintele Arsenie Boca le-a varsat
pentru poporul acesta". Si nu am gresit, pentru ca dupa inmormantare mi-a
marturisit cineva ca, intr-adevar, la Sambata, cand predica, parintelui ii
curgeau lacrimile ca dintr-un izvor.
Parintele-calugar
DOMETIE - Manastirea Sambata – Fagaras (decedat in 1995)
"A fost
mot, din Tara Motilor"
Acest sfant prea
cuvios parinte a fost mot din Tara Motilor. S-a nascut in satul Vata de Sus,
langa Brad, judetul Hunedoara, din parinti bine credinciosi, Iosif si Cristina.
Tatal sau cunostea meseria de pantofar si-l punea pe fiul sau sa invete sa bata
cuie de lemn, si acesta le rupea si povestea ca-l batea cu cureaua cu care
tinea papucii.
A mai avut si o
sora, pe care o chema Constanteana, si care a murit de tanara. Iar bunica lor,
pe care o chema Ana, fiind si ea tare credincioasa, a ingropat-o pe
Constanteana intr-un loc frumos, mai inalt, si a facut peste mormantul ei o
bisericuta, cu altarul chiar peste mormantul fetei. Daca fratele ei, Zianu -
caci asa l-a chemat de botez pe parintele Arsenie - se va face preot, cand va
sluji in biserica sa fie si sora lui acolo.
Facandu-se Zianu
marisor si terminand scoala primara, l-a dat mai departe si la Teologie, ca sa
se faca preot. Caci mama copilului, Cristina, dupa ce a ramas insarcinata, a
visat ca are in pantecele ei soarele si luna, si mereu se intreba ce va fi cu
copilul pe care il va naste si l-a dat la scoala ca sa se faca preot. Tatal
copilului, Iosif, murise intre timp si mama lui, tanara fiind, a fost silita de
mama ei sa se marite a doua oara. Dar Zianu s-a suparat: "De ce s-a
maritat?" si n-a mai vrut sa treaca pe acasa, iar cu timpul mama-sa n-a
mai stiut de dansul.
Zianu fiind elev
bun la Teologie, mitropolitul Balan l-a sfatuit sa se faca calugar la
Manastirea "Brancoveanu" - Sambata de Sus, Fagaras. Venind la
manastire, l-a calugarit si i s-a pus numele de Arsenie.
Dupa un timp,
mitropolitul l-a trimis in Grecia, la Muntele Athonului (Athos - n.r.), ca sa
se induhovniceasca. Ajungand la Sfantul Munte si necunoscand pe nimeni, a spus
parintele ca s-a dus intr-o padure si s-a rugat mult Mantuitorului sa-i trimita
un bun povatuitor, dar nu a fost ascultat. "Dar de la o vreme - a spus
parintele - mi-am dat seama ca Mantuitorul are o Mama buna si m-am rugat ei cu
lacrimi in ochi, sa-mi dea un povatuitor, sa ma invete in cele ale calugariei,
spre mantuire." Si a zis parintele ca insasi Maica Domnului a venit si l-a
luat de mana si l-a urcat pe un munte inalt, ce era intre doua prapastii, de
iti era frica sa privesti in jos. Si muntele era ascutit, de numai cat calcai
cu talpa piciorului. Si l-a urcat Maica Domnului si l-a dat in grija unui sfant
care traise pe pamant cu doua sute de ani mai inainte - dupa unii ar fi fost
chiar Serafim de Sarov. Iar Maica Domnului s-a facut nevazuta. Si spunea
parintele ca se ducea in fiecare zi pe creasta acelui munte si nu ii mai era
frica ca va cadea in prapastie.
Cat timp, n-a spus,
dar probabil ca 40 de zile a primit invatatura de la acest sfant. Aceasta a
spus-o o singura data, la cativa credinciosi (sigur ca pentru smerenie).
Desigur ca Maica Domnului l-a intarit de a postit atunci 40 de zile incontinuu,
timp in care l-a povatuit sfantul ce i se aratase. Dupa un an de zile, a venit
la Manastirea Sambata intarit cu Duhul Sfant, cu mare dar proorocesc si cu
putere, ca daca te privea, simteai un curent in suflet si te umileai. Si-ti
descoperea gandurile, iti spunea numele, iti descoperea pacatele si faptele ce
le-ai facut, cunoscand si viata.
A consemnat ILIE TUDOR