MIJLOCEASUL
AL TREILEA
După ce binecuvintează
preotul, se zice: Sfinte Dumnezeule... Presfântă Treime... Tatăl
nostru... Că a Ta este împărăţia... Doamne miluieşte (de
12 ori), Slavă... Şi acum... Veniţi să ne închinăm... (de 3 ori), şi apoi se citesc aceşti psalmi:
Psalmul 29
Înalţa-Te-voi,
Doamne, că m-ai ridicat şi n-ai veselit pe vrăjmaşul meu împotriva mea. Doamne,
Dumnezeul meu, strigat-am către Tine şi m-ai vindecat. Doamne, scos-ai din iad
sufletul meu, mântuitu-m-ai de cel ce se coboară în groapă. Cântaţi Domnului
cei cuviosi ai Lui şi lăudaţi pomenirea sfinţeniei Lui. Că iuţime este întru
mânia Lui şi viaţă întru voia Lui; seara se va sălăşlui plângerea, iar
dimineaţa bucuria. Iar eu am zis întru îndestularea mea: " Nu mă voi
clătina în veac!" Doamne, întru voia Ta, dat-ai frumuseţii mele putere; dar
când Ţi-ai întors faţa Ta, eu m-am tulburat. Către Tine, Doamne, voi striga şi
către Dumnezeul meu mă voi ruga. Ce folos ai de sţngele meu de mă pogor în
stricăciune? Oare, Te va lăuda pe Tine ţărâna, sau va vesti adevărul Tău?
Auzit-a Domnul şi m-a miluit; Domnul a fost ajutorul meu! Schimbat-ai plângerea
mea întru bucurie, rupt-ai sacul meu şi m-ai încins cu veselie, că slava mea
să-Ţi cânte Ţie şi să nu mă mâhnesc; Doamne, Dumnezeul meu, în veac Te voi
lăuda!
Psalmul 31
Fericiţi
cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele. Fericit
bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui
vicleşug. Că am tăcut, îmbătrânit-au oasele mele, când strigam toată ziua. Că
ziua şi noaptea s-a îngreunat peste mine mâna Ta, şi am căzut în suferinţa când
ghimpele Tău mă împungea, păcatul meu l-am cunoscut şi fărădelegea mea n-am
ascuns-o împotriva mea. Zis-am: " Mărturisi-voi fărădelegea mea
Domnului" ; şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu. Pentru aceasta se
va ruga către Tine tot cuviosul la vreme potrivită, iar potop de ape multe de
el nu se va apropia. Tu eşti scăparea mea din necazul ce mă cuprinde, bucuria
mea; izbăveşte-mă de cei ce m-au înconjurat. Înţelepţi-te-voi şi te voi
îndrepta pe calea aceasta, pe care vei merge; aţinti-voi spre tine ochii Mei.
Nu fi ca un cal şi ca un catâr, la care nu este pricepere; cu zăbală şi cu frâu
fălcile lor voi strânge, ca să nu se apropie de tine. Multe sunt bătăile
păcătosului, iar pe cel ce nădăjduieşte în Domnul, mila îl va înconjura. Veseliţi-vă
în Domnul şi vă bucuraţi, drepţilor, şi vă lăudaţi toţi cei drepţi la inimă.
Psalmul 60
Auzi,
Dumnezeule, cererea mea; ia aminte la rugăciunea mea. De la marginile
pământului către Tine am strigat; când s-a mâhnit inima mea, pe piatră m-ai
înălţat. Povăţuitu-m-ai, că ai fost nădejdea mea, turn de tărie în faţa
vrăjmaşului. Locui-voi în locaşul Tău în veci; acoperi-mă-voi cu acoperământul
aripilor Tale, că Tu, Dumnezeule, ai auzit rugăciunile mele; dat-ai moştenire
celor ce se tem de numele Tău. Zile la zilele Împăratului adaugă, anii lui din
neam în neam. Rămâne-va în veac înaintea lui Dumnezeu; mila şi adevărul va
păzi. Aşa voi cântă numelui Tău în veacul veacului, ca să împlinesc
făgăduinţele mele zi de zi.
Slavă... Şi acum... Sfinte Dumnezeule... Presfântă
Treime... Tatăl nostru... că a ta este împărăţia..., şi
se zic troparele acestea, glasul al 4-lea:
Dumnezeul
părinţilor noştri, Care faci cu noi, după blândeţile tale, nu îndepărta mila Ta
de la noi, ci, pentru rugăciunile lor, în pace ocârmuieşte viaţa noastră.
Slavă...
Mucenicii
Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au luat de la Tine,
Dumnezeul nostru, că având tăria ta, pe chinuitori au surpat; zdrobit-au şi ale
diavolilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte
sufletele noastre.
Şi acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Născătoare de
Dumnezeu Feciaoră, care eşti zid nesurpat nouă, creştinilor, către tine
scăpând, nevătămaţi rămânem; şi iarăşi greşind, pe tine te avem rugătoare.
Pentru aceea mulţumind stigăm ţie: Bucură-te, ceea ce eşti cu dar dăruită,
Domnul este cu tine.
Doamne miluieşte (de 40 de
ori), Slavă... Şi acum... Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii...
Întru numele Domnului binecuvintează, părinte. Preotul:
Pentru rugăciunile sfinţilor părinţilor noştri... Şi se zice rugăciunea Sfântului efrem Sirul: Doamne şi
Stăpânul vieţii mele... aşa cum s-a arătat la
Miezonoptica din toate zilele. Apoi această
Rugăciune a Marelui Vasile
Doamne
Dumnezeul nostru, Cel ce dai pacea Ta oamenilor şi harul Presfântului Tău Duh
l-ai trimis Ucenicilor şi Apostolilor Tăi şi prin limbile cele de foc cu
puterea Ta ai deschis gurile lor, deschide şi gurile noastre, ale păcătoşilor,
şi ne învaţă cum se cuvine a ne ruga pentru toate trebuinţele. Îndrepteză viaţa
noastră cea cu valuri de liman lin şi arată nouă calea pe care vom merge. Duh
drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale noastre şi cu duh stăpânitor
întăreşte cugetele noastre ca să nu alunece; ca în toate zilele, de Duhul Tău
cel bun fiind povăţuiţi către cele de folos, să ne învrednicim a face poruncile
Tale şi a ne aduce aminte pururea de preslăvita a doua venire, când vor fi
cercetate faptele oamenilor, şi să nu fim aflaţi amăgiţi de frumuseţile cele
stricăcioase ale acestei lumi; ci ne întăreştea dori răsplătirea bunătăţilor ce
vor să fie, că bine eşti cuvântat şi lăudat de toţi sfinţii tăi, în vecii
vecilor. Amin.