biserica.org:compendium:articole:viata crestina:no 4-6/2006: Ursul, de Elena Calugaru-Baciu



URSUL, de Elena Calugaru-Baciu


Vechii Bucegi îmi aminteau de clipe fericite. Eram studenta. Imedidiat dupa Revolutie am simtit ca am aripi si ca viata a luat alt curs. Aici în Bucegi veneam cu toti prienenii nostri, adica ai mei si ai lui Sandu. Sandu statuse lânga mine în sala de curs trei ani de zile uneori scriind cursul la indigo, fiindca eu îmi gasisem de lucru cîteva ore pe saptamâna, lucru ce m-a entuziasmat atât pe mine cât si pe mama care îsi deschisese un ,,boutique” cu diverse, dar mai ales produse aduse din Turcia, dupa deschiderea granitelor. Tata era acelasi om sever care-si petrecea cele mai multe ore la servici, fiind de când îl stiu contabil sef la mari întreprinderi iar acum era la una din cele mai importante banci particulare. Îl vedeam foarte rar. Aici la poale de Bucegi, într-o noapte nebuna a venit în cortul nostru un urs înnebunit si el poate de luna ce îmbracase o mantie cenusie si o luase la fuga pe cer într-un zigzag, scriindu-ne o alta soarta. Hotarâsem sa ne casatorim. Sângele se raspândise peste tot. Bucati , bucati însângerate se raspândisera în fata cortului .Nu scoteam un sunet. Nu puteam sa-mi misc picioarele. Animalul lovea cu furie si aerul. Sandu nu mai exista. Ursul s-a ridicat în doua picioare. M-a privit cu furie. A plecat. Deodata si-a întors trupul urias privind spre mine linistit ca si cum ar fi spus: ,,acum am terminat”. Luna se linistise. Palida se asezase deasupra cortului ca si cum astepta sa vina cineva sa nu ma lase singura. Nu dupa multa vreme au aparut doi barbati cu pusti. Unul ocheste în tufisul care parea miscator. Un raget trimisese luna pe alt tarâm si întunericul ne-a acoperit pe toti pâna când unul din barbati a aprins o lanterna puternica si am vazut la picioarele noastre un ochi mare deschis. Era ochiul de urs.

Multa vreme nu am stiut unde ma aflu. Muzica ce se strecura printr-un bloc de raze mi-a trezit simturile si de atunci traiesc. Lânga mine se afla un tânar în halat verde. Peretii încaperii aveau culori diferite. M-am ridicat din pat. Am deschis fereastra. Era ciripit de pasarele. Mama a intrat în camera. Mirata, a spus tânarului sa ne lase singure. M-a îmbratisat fara un cuvânt.

-Nu te mira, am iesit din ou. Am pofta de viata!

-Sa chem doctorul!

-Nu-l chema. Nu-si va putea explica ce s-a întâmplat. Cât am dormit cineva mi-a pus anii la loc si tot ce am învatat si mai ales ce am suferit. De mâine va trebui sa ma apuc de lucru. Trebuie sa dau licenta. Vad pe perete calendarul. Am dormit un an. Ce face tata?

-Ca de obicei, la banca.

Au trecut câtiva ani. Afacerea mamei a mers bine si atunci ne-a venit ideea sa ne desvoltam. Am închiriat un spatiu în centru. Am largit sectia de import cu marfa de lux occidentala. Eram fericite, mama si eu, tata nu se amesteca niciodata în treburile noastre si totusi la un moment dat am vrut sa împrumutam o suma însemnata de bani pentru unele îmbunatatiri. Nici nu a vrut sa auda de asa ceva. Atunci am auzit-o pe mama reprosând pentru prima data tatei:

-Nu te implici niciodata. Nu m-ai ajutat cu nimic în cresterea fetei.

-Sunt foarte ocupat, totdeauna am fost ocupat…voi femeile…îngreunati viata barbatilor…

-Atât de mult ti-am îngreunat-o, când de-abia te vedeam pe acasa…

De la dialogul dintre mama si tata s-au scurs câteva saptamâni.Într-o zi m-am întâlnit cu o colega care lucra la o banca deschisa de curând pe bulevard chiar aproape de firma noastra. A doua zi m-am si prezentat cu documentatia necesara acordarii împrumutului. Seful ei de o amabilitate excesiva ma asigura ca-mi va sustine proiectul si la sfârsitul lunii voi putea ridica banii. I-am lasat cartea de vizita si am plecat bucuroasa. Mama si ea mi-a împartasit sentimentele si m-a invitat la cofetaria nou deschisa la colt cu produse grecesti de mare rafinament. În timp ce ne contopeam bucuria cu prajitura însiropata, intra domnul Popescu, îngerul meu de la Banca.

-Îl invit la masa. Mai mâncam un rând de prajituri si taifasuim de parca ne-am cunoaste de-un veac. Ne –a invitat pe amândoua la spectacolul nou de la Teatrul de comedie care se juca chiar a doua zi. Ne-am întâlnit toata luna si la sfârsit am mers cu mama ca sa ridicam împrumutul.

Primavara se rasfata pe strazi, în curtile oamenilor cu viorele, cu zambile galbene, albe si mov, chiar si lalele. Mircea, caci asa era prenumele domnului Popescu, înalt functionar de banca ma invita aproape în fiecare seara undeva, strecurându-si planurile de viitor în conversatiile noastre, dorinta cea mai arzatoare fiind sa aiba un fiu si o fiica.

L-am invitat acasa. La început, tata era retras. Uneori mi-se parea timid dar încetul cu încetul nu a mai lipsit la nici o vizita a lui Mircea .Venea acasa mai cu pofta. Îi daruia mamei flori iar acum câteva zile, o bratara.

Într-o seara ne a spus ca de mult dorea sa ne faca o surpriza si iata ca a venit timpul sa ne comunice ca a cumparat aproape de râul Doftana care margineste o padure, un teren pe care este un fel de canton forestier pe care vrea sa-l transforme într-o casa. I-a propus lui Mircea sa-l însoteasca acolo daca este interesat sa petreaca câtva timp în aer liber si sa urmareasca amândoi lucrarile pentru împlinirea visului. Dintr-o privire Mircea a fost de acord:

-Dar vor veni si dragele noastre doamne…

-Sigur, când vor avea un loc bun de dormit, de altfel, ele sunt foarte ocupate cu noul aranjament din cadrul firmei. Eu am de luat mai multe zile de concediu…daca si tu poti…o sa hotarâm si ziua logodnei cum spuneai zile trecute ca doresti…

Eram bucuroasa ca tata era asa de apropiat de mine cum nu fusese niciodata. Poate am trait totdeauna un sentiment gresit, mereu ma vedeam o piedica în deplinatatea fericirii lui. Mama era de-a dreptul bolnava, în sens figurat, de schimbarea tatalui meu mereu nemultumit, mereu murmurând ceva contra…a tot.

Au trecut zile frumoase, încarcate de sperante, de viata. Tata si Mircea au lucrat alaturi de muncitorii angajati si parterul casei s-a ridicat repede, etajul era doar pe jumatate, dar începutul lui iulie ne ameninta cu o firbinteala a aerului. Bucurestul parea aprins ca un copil de febra. Forfota orasului marea respiratia lui încarcata de sudoare.

Baietii nostri, ca sa-i mângâi, desi ei erau barbati formati în ale vietii spirale, Mircea fiind chiar cu treisprezece ani mai mare decât mine, se purtau copilareste, se rasfatau stropindu-se cu apa, se jucau uneori ca niste adolescenti,care traiaiu ceva, un fel de vis nedeslusit. Tata continua sa-i faca daruri mamei de parca ar fi vrut sa o rasplateasca pentru ceva…Mama avea o sfiala când se apropia de ea de parca gesturile lui ar fi continut un siretlic. Aproape ca-l vroia pe barbatul dinainte…ceva din interiorul ei sau din trairea tatei i se parea ciudat si totusi uneori se simtea flatata de materialitatea gesturilor, si-ar fi dorit, si-ar fi dorit…îmi scapa acel ceva…

Suna telefonul:

-Da tata venim. Trecem întâi pe la mecanic sa schimbe bujiile si venim cu aripile deschise. Sa aducem ceva de aici…Nu?! Aveti de toate…O sa fim printese…

Mama îsi pune un costum usor de vara pe care si-l luase special sa-l impresioneze pe tata… Îsi schimbase coafura, dar mai ales culoarea parului care îi da un aer de scolarita. Parea atât de tânara, un fruct ce fusese ascuns de frunzele prea dornice sa se expuna numai ele la soare, fruct pârguit a carui cantitate de zahar nu se adunase înca pentru cunoasterea maturitatii. Daca nu as exista eu, aproape ca-mi venea sa spun ca este înca virgina…

Casa este scaldata în susur de apa. Totul straluceste în jurul nostru. Cei doi barbati:
-Nu trebuie sa faceti nimic. Sa va simtiti printese.

Am mâncat si baut fara sa simt ochii tatalui meu care mereu spuneau: ,,Trebuie sa fim economi”

-Trebuie sa va odihniti. Noi ne ducem la un dulgher peste râu. Mâine trebuie sa aduca material pentru etaj si trebuie sa aranjam unele lucruri.

Eram asa de fericite, mama si cu mine, ca nu puteam sa ne împotirvim planurilor lor. Au plecat repede, desi vroiam sa fim îmbratisate, amândoua nu mai fusesem îmbratisate de când ei, barbatii nostri construiau o lume noua.

Ne-am asezat pe seslonguri. Îndestularea oferita ne îngreuna miscarile. Poate ca am atipit. Muzica apei devenea din ce în ce mai impresionanta. Valurile se arcuiau mai înalt. Uneori pareau primejdioase. Îsi schimbau culoarea. Fiori neîntelesi ma fac sa ma scutur iar mama ma priveste întrebator.

-Sa ne plimbam pe poteca ce se înfige în aleea noastra! Sa vedem unde duce!

Nu stiu de ce tacerea ma învaluie. Mama cu pasi usori ma urmeaza. Nici ea nu scoate o vorba. Poate, se gândea ca tata… nu i-a observat schimbarea culorii parului si nici costumul care-i scotea în evidenta talia-i feciorelnica. Un pâlc de padure se lasase în apa râului de parca venise la scaldat. Nu departe de noi un petec de iarba înalta, grasa.Un pat îmbietor. Un sgomot ne face sa ne retragem dupa doi copacii ce ascundeau chiar o banca. Pe unul din copaci era o sageata care arata un indicator ,,spre ocolul silvic”. Soarele deodata lumina iarba parca extragându-i culoarea ce se fixeaza în ochii nostri si în lumina lui se vad doua trupuri goale luptându-se în matasea verde. Am zâmbit. Mama a vrut sa întoarca capul, dar soarele tocmai atunci a luminat mai mult matasea verde, scotând la iveala cele doua corpuri încordate în porniri mângâioase. Am simtit ca nu mai am banca sub picioare. Nu puteam sa-mi iau ochii de la pata alba din iarba arsa. Ochii mamei i-a întâlnit pe ai mei, când un urlet de fiara acopera pata alba si rosul se scurge peste tot. Barbatul de deasupra statea atârnat în gura fiarei în timp ce labele scurma în albul celuilat ce scoate un urlet îngrozitor. Ca luate de mâna de zâna padurii ne îndepartam fara suflare de urs.

Elena Calugaru-Baciu.

Înapoi la "Viata Crestina"

 

Viaţa Creştină - alegeţi versiunea dorită