biserica.org:compendium:articole:viata crestina:2007:No X:ro-patriarh.htm


 

IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei,

noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane

 

Joi, 13 Septembrie 2007. Romania are un nou Patriarh! Al saselea din galeria Preafericitilor care, din 1925, de la Miron Cristea incoace, au fost invredniciti pentru pastorirea Bisericii Ortodoxe Romane.

Dangat de clopote, fosnet de patrafire, afise si sloganuri electorale, mitinguri spontane, arestari. Toate pe fundalul unor jocuri dure de culise. In culise s-au tras sfori, in strada s-au strigat sloganuri dure, pe margine s-au pus pariuri, iar la urne a iesit cine trebuia. Numirea propriu-zisa a viitorului Patriarh al Romaniei va avea loc pana la sfarsitul acestei luni, intr-o zi anume, inca nestabilita oficial, cand se va tine ceremonialul intronizarii noului Patriarh.

Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales cu 95 de voturi pe IPS Daniel sa fie noului patriarh ortodox al Romaniei, iar Sfantul Sinod a validat alegerea, ceremonia de investire urmand sa aiba loc pe 30 septembrie.

Contracanditatul sau, IPS Bartolomeu Anania a primit 66 de voturi.

Imediat dupa aflarea rezultatelor IPS Daniel a multumit Sfantului Sinod si Colegiului Electoral pentru increderea acordata si a facut apel la toti clericii si credinciosii pentru a lucra strans uniti: "Patriarhul nu lucreaza singur ci cu Sinodul, cu credinciosii, cu monahii si cu intreaga societate".

IPS isi propune sa slujeasca Biserica cu acelasi devotament ca si predecesorul sau, PF Teoctist, si doreste sa faca BOR mai cunoscuta si mai prezenta "pe toate planurile".

Noul Patriarh spune ca va pastra linia Bisericii trasata de fostul patriarh si dorita de Sfantul Sinod.

Foto-album (slide-show) – Alegerea noului Patriarh http://tinyurl.com/2pdgh8

Intronizarea noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane

Pariarhul ales al Bisericii Ortodoxe Romane, Prea Fericitul Daniel, a fost intronizat in cadrul unei ceremonii organizata duminica la Catedrala patrairhala. Ceremonia a inceput dimineata, cu Sfanta Liturghie oficiata de Mitropolitii Bisericii Ortodoxe Romane, in Catedrala Patriarhala.

Slujba de intronizare a Patriarhului BOR are la baza slujba de TE-DEUM care se savarseste in ziua numelui Patriarhului si a celorlalti ierarhi ai Bisericii noastre.

Au urmat citirea Gramatei Sfantului Sinod al BOR, inmanarea insemnelor patriarhale (mitra, engolpionul, crucea pectorala, carja sau toiagul pastoresc si mantia) si asezarea pe scaunul patriarhal. Fiecare din insemnele patriarhale are o simbolistica proprie.


Intronizarea noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane

Pariarhul ales al Bisericii Ortodoxe Romane, Prea Fericitul Daniel, a fost intronizat in cadrul unei ceremonii organizata duminica la Catedrala patrairhala. Ceremonia a inceput dimineata, cu Sfanta Liturghie oficiata de Mitropolitii Bisericii Ortodoxe Romane, in Catedrala Patriarhala.

Slujba de intronizare a Patriarhului BOR are la baza slujba de TE-DEUM care se savarseste in ziua numelui Patriarhului si a celorlalti ierarhi ai Bisericii noastre.

Au urmat citirea Gramatei Sfantului Sinod al BOR, inmanarea insemnelor patriarhale (mitra, engolpionul, crucea pectorala, carja sau toiagul pastoresc si mantia) si asezarea pe scaunul patriarhal. Fiecare din insemnele patriarhale are o simbolistica proprie.

Mitra este un accesoriul liturgic folosit de arhierei pentru acoperirea capului, avand forma coroanei sau diademei de odinioara imparatilor bizantini. Ea simbolizeaza “cununa de spini a Mantuitorului, precum si mahrama de pe capul Lui” (Sf. Simeon al Tesalonicului). Mitra reprezinta demnitatea slujirii imparatesti a Mantuitorului, precum si vrednicia primita de arhiereu de la Hristos ca principal savarsitor al celor sfinte.

Engolpionul este o insigna arhiereasa de forma unei iconite-medalion, confectionata din email, aur sau argint si infatiseaza pe Mantuitorul sau pe Maica Domnului. El se poarta pe piept, fiind legat de un lantisor trecut peste gat. Engolpionul este specific Bisericilor Ortodoxe. Arhiereii poarta engolpionul atat in timpul serviciului divin, cat si in viata de toate zilele. Engolpionul simbolizeaza pecetea si marturisirea credintei cea din inima. Cand are pe el reprezentat chipul Maicii Domnului, simbolizeaza puterea mijlocitoare si ocrotitoare a Prea Sfintei Fecioare Maria, careia i se incredinteaza.

Crucea pectorala este o insigna a demnitatii arhieresti, pe care arhiereul o poarta la piept nu numai in timpul serviciului divin, ci si in timpul vietii de zi cu zi. In Biserica Ortodoxa Romana dreptul de a purta cruce in permanenta il are numai arhiereul, care o poate acorda ca o distinctie si preotilor. Crucea pectorala simbolizeaza Crucea lui Hristos, semn al biruintei asupra pacatului si a mortii.

Carja sau toiagul pastoresc este un baston inalt confectionat din lemn sau metal, impodobit cu placute de aur, fildes sau argint. La capatul de sus se termina cu doi serpi incrustati peste care se suprapune un glob surmontat de o mica cruce. Pe manerul toiagului se infasoara de obicei o marama cusuta cu fir pentru a fi mai usor de purtat. Arhiereii primesc carja ori de cate ori intra in biserica si slujesc, iar cand asista numai la serviciul divin, ei raman cu carja pastorala obisnuita (mai simpla) pe care o poarta si in afara bisericii. Carja simbolizeaza puterea de a pastori Biserica si autoritatea pastorala a arhiereului. Cei doi serpi de la capatul de sus al carjei simbolizeaza intelepciunea arhiereului. In intregimea ei, carja simbolizeaza Crucea Mantuitorului Iisus Hristos in numele caruia slujeste arhiereul.Mantia este un vesmant lung si larg de culoare purpurie, fara maneci, ca o pelerina bogata, imbodobita pe laturi cu niste benzi numite fasii. Se incheie la gat si jos in fata.

Mantia isi are originea in mantaua monahala de odinioara, adoptata ca insemn arhieresc, deoarece episcopii (arhiereii) sunt recrutati din randurile calugarilor. Mantia simbolizeaza puterea si plenitudinea slujirii arhiereului. Toate cele cinci insemne arhieresti sunt purtate de toti episcopii.

Patriarhul, pentru a se deosebi de mitropoliti si de ceilalti episcopi (care poarta o cruce si un engolpion, fie cu Mantuitorul, fie cu Maica Domnului), poarta doua engolpioane (unul cu Mantuitorul si unul cu Maica Domnului).

In Biserica Ortodoxa Romana vestimentatia Patriarhului este de culoare alba.

In continuarea ceremoniei, la Palatul Patriarhiei, invitatii au semnat Actul din Condica de Aur a Patriarhiei Romane si au participat la sedinta solemna a Sfantului Sinod pentru prezentarea mesajelor oficiale de felicitare.

In cursul dupa amiezii, la Palatul Cotroceni va avea loc ceremonia de Conferire a Ordinului National Steaua Romaniei in Grad de Mare Cruce Prea Fericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane de catre presedintele Traian Basescu.

La ceremoniile de intronizare au participat membrii Sfantului Sinod al BOR, presedintele Traian Basescu, presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, presedintele Camerei deputatilor, Bogdan Olteanu, premierul Calin Popescu Tariceanu, fostul Rege al Romaniei Mihai si familia regala, reprezentanti ai Bisericilor Ortodoxe surori, ai Bisericilor Ortodoxe Orientale, ai Bisericii Romano – Catolice, Bisericilor protestante, Consiliului Mondial al Bisericilor si Conferintei Bisericilor Europene, ai cultelor din Romania, delegati ai comunitatilor romanesti din afara granitelor tarii, membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucuresti, alte personalitati ale vietii publice romanesti.

In ziua de 12 septembrie 2007, Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales – prin vot secret – pe in postul vacant de Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolitul Munteniei si Dobrogei si Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane.

Colegiul Electoral Bisericesc este organismul electiv central al Bisericii Ortodoxe Romane format din ierarhii Sfantului Sinod, cate trei reprezentanti ai Eparhiilor (2 mireni si un cleric) in Adunarea Nationala Bisericeasca, membrii Adunarii Eparhiale ai Eparhiei Vacante (Arhiepiscopia Bucurestilor) si cate un decan al unei Facultatii de Teologie Ortodoxe si director de Seminar Teologic Liceal din cele sase Mitropolii din tara.

Sfantul Sinod, reunit in sedinta extraordinara in dimineata aceleasi zile, sub presedintia Inalt Prea Sfintitului Nicolae al Banatului, Mitropolitul cel mai vechi in hirotonie, a desemnat prin vot secret pe Inalt Prea Sfintitul Dr. Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Inalt Prea Sfintitul Mitropolit Bartolomeu al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului si Prea Sfintitul Ioan, episcopul Covasnei si Harghitei drept candidati pentru alegerea noului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane de catre Colegiul Electoral Bisericesc.

Dupa primul tur de scrutin, niciunul dintre cei trei candidati nu a intrunit majoritatea absoluta, adica jumatate plus unu din numarul voturilor valabil exprimate pentru a fi ales Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane.

A urmat un al doilea tur de scrutin la care au participat primii doi clasati, Inalt Prea Sfintitul Mitropolit Dr. Daniel, si Inalt Prea Sfintitul Mitropolit Bartolomeu. Dupa numararea voturilor, Inalt Prea Sfintitul Dr. Daniel a obtinut 95 de voturi, iar Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu 66 de voturi din cele 161 de voturi valabil exprimate.

In cursul serii, reunit in sedinta plenara de lucru, Sfantul Sinod a validat alegerea Inalt Prea Sfintitului Mitropolit Dr. Daniel in scaunul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.

Atributiile Patriarhului: Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane este si Arhiepiscopul Bucurestilor si Mitropolitul Munteniei si Dobrogei. Patriarhul este Intaiul Statator intre Ierarhii Bisericii Ortodoxe Romane. Patriarhul se bucura de toate drepturile stabilite in Sfintele Canoane, in Statutul de fata si in regulamentele bisericesti.

Titulatura sa este: Prea Fericirea Sa, Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Munteniei si Dobrogei si Prea Fericitul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.

Pomenirea numelui sau la serviciile religioase se face conform cu Sfintele Canoane si cu practica Bisericii noastre.

El poarta ca semn distinctiv doua engolpioane si o cruce, culion si o camilafca alba cu cruce.

Patriarhul are urmatorele atributii: Convoaca si prezideaza organele deliberative centrale ale Bisericii Ortodoxe Romane, duce la indeplinire hotararile organelor deliberative centrale ale Bisericii Ortodoxe Romane, reprezinta Patriarhia Romana in justitie, in fata autoritatilor si fata de terti, personal sau prin imputerniciti legali, intretine raporturi cu celelalte Biserici crestine ortodoxe in chestiunile bisericesti, da pastorale pentru intreaga Biserica Ortodoxa Romana, cu incuviintarea Sinodului Permanent sau a Sinodului Plenar, trimite sfaturi fratesti Ierarhilor din tara si impaca neintelegerile personale dintre acestia, se ingrijeste de indeplinirea la timp a formelor pentru completarea eparhiilor vacante, viziteaza colegial, cand va gasi de bine, pe Ierahii Bisericii, prezideaza colegiul electoral pentru alegerea Mitropolitilor, hirotoneste, impreuna cu alti Ierahi, potrivit Sfintelor Canoane, pe Mitropoliti, emite gramate pentru instalarea Mitropolitilor, acorda concedii Mitropolitilor pana la 30 de zile, numeste loctiitori de Mitropoliti in cazul vacantelor mitropolitane, primeste plangerile aduse impotriva Chiriarhilor si cu autorizatia Sinodului Permanent dispune cercetarea lor, iar rezultatul celor constatate il aduce la cunostinta Sfantului Sinod, exercita dreptul de devolutiune, in conformitate cu dispozitiile canonului 11 al Sinodului VII Ecumenic, executa orice alte atributii date lui prin canoane, legi si regulamente.

Sursa: Romanian Global News, Bucuresti, Romania/1 octombrie

Foto-album (slide-show) – Inscaunarea noului Patriarh http://tinyurl.com/2wld3a


 

Viaţa Creştină - alegeţi versiunea dorită