-scurt istoric-

Preluare din: http://www.divers.ro/files/evreii.html

De ademenea http://tinyurl.com/mnqrq (http://www.romania-israel.com)

---

"Exista un popor care este raspindit printre toate popoarele din toate provinciile regatului tau. Legile lor sunt diferite de legile altor natiuni si nu respecta decretele regale; asadar, nu se cade ca domnia ta, regele, sa-i tolerati." (Estera 3:8).


Scurt istoric

Cercetarile arheologice atesta prezente iudaice in Dacia Romana incepand din secolul al II-lea e.n. Armata romana, venita sa cucereasca Dacia, includea o multitudine de etnii provenite din provinciile imperiului din randul carora nu lipseau nici iudeii. O dovedesc unele inscriptii de la Sarmizegetusa, textele funerare legate de divinitati iudaice la Orsova, monezile iudaice din anii 133-134, semnalate inca de B.P. Hasdeu.

Apoi dupa un hiatus de aproape un mileniu, in anul 1165, ii pomeneste invatatul calator evreu, Benjamin din Tudela, descriind raporturile bune dintre vlahii sud-dunareni si comunitatile evreiesti din Bizant; judecand dupa unele acte comerciale ale medievalitatii timpurii, in secolul al XIII-lea evreii se aflau printre negustorii care practicau comertul intre Bizant, Rusia si Polonia, traversand Bulgaria si meleagurile dunarene. Rolul lor in acest comert a fost remarcat si de istoricul Nicolae Iorga care scria in istoria comertului romanesc: „singuri evreii bateau inca inainte de 1480 aceste drumuri, venind de-a dreptul din Constantinopol”. In Transilvania evreii sunt prezenti inca din secolele XI-XII din timpul regelui Ladislau I. La 1251 Bela al IV-lea care este mentionat in documente ebraice pentru atitudinea sa favorabila fata de evrei, stimuland asezarea lor in Ungaria, deci si in Transilvania.

Un complex de imprejurari geografice si istorice favorizeaza ivirea primelor comunitati stabile pe meleagurile romanesti abia in secolele XIV-XV. Conform unor marturii documentare la Cetatea Alba exista un cartier evreiesc inca din prima jumatate a secolului XIV.

B.P. Hasdeu si Mihail Kogalniceanu consemneaza ca Tarile Romane au devenit la sfarsitul secolului al XIV-lea principalul azil pentru evreii alungati din Ungaria de regele Ludovic I pe motivul ca au refuzat sa se converteasca la religia catolica.

Se pare, chiar, ca Dan I, domnul Tarii Romanesti (1383-1386), dorind sa dezvolte negustoria, acorda deosebite privilegii unor evrei veniti din Ungaria si stabiliti in Muntenia, „dandu-le chiar dreptul de a cumpara mosii cu anul nu insa si de veci”. (Cf. M.Kogalniceanu, Arhiva Romaneasca, p.180).

Peste doua-trei secole insa, in Ungaria puternic influentata de spiritul reformei un principe ca Gabriel Bethlen (1613-1629) va invita negustori evrei din Imperiul otoman pentru a dezvolta comertul. El emite la 1623 o Diploma de privilegii care prevede pentru evrei dreptul de stabilire, siguranta indeletnicirilor, libertatea exercitarii cultului si altele. Aceste „privilegii” s-au dovedit, insa, in multe cazuri a fi doar pe hartie.

Privilegiile acordate de domnitorii romani interesati in dezvoltarea comertului favorizau inmultirea asezarilor evreiesti. Istoricul evreu dr. M.A. Halevy bazandu-se atat pe izvoare primare cat si pe mentiunile unor carti de istorie situeaza inceputul unui comert evreiesc stabil cu Tarile Romane pe la mijlocul secolului al XVI-lea. In aceasta epoca apar informatii privind si existenta unei comunitati evreiesti la Bucuresti, constituita in principal din evrei sefarzi (denumirea evreilor izgoniti din Spania in 1492) veniti din Constantinopol, Salonic si alte localitati din Peninsula Balcanica. Dar afluenta evreilor spre Tarile Romane nu era doar dinspre sud dar si dinspre nordul si vestul continentului european de unde au venit asa zisii evrei aschenazi (denumire, data evreilor din tarile germane, Polonia si Rusia). Ei s-au asezat in special in Moldova, avand un rol important in tranzitul comercial pe drumul moldovenesc, intre Imperiul Otoman si Polonia.

Documentele vremii consemneaza pentru secolul al XVII-lea in Moldova si in special la Iasi, o viata comunitara evreiasca asezata, unde functiona o sinagoga si exista deja un vechi cimitir evreiesc.

Precizarile referitoare la evrei in Pravila de la Govora (1640) din timpul domnitorului Matei Basarab si prevederile juridice cuprinse in Cartea Romaneasca de invatatura alcatuita in vremea domnitorului Vasile Lupu (1646) dovedesc inceputul implicarii evreilor in relatiile sociale autohtone.

In acelasi timp, in Transilvania – evreii ardeleni contand pe o dinamizare a afacerilor lor au fost in curand deceptionati de unele restrictii de asezare, de unele restrangeri ale dreptului de a-si extinde activitatile de import-export in tari straine s.a.m.d. La finele veacului XVIII, imparatul Iosif al II-lea acorda evreilor dreptul de a se aseza in toate orasele libere regesti, de a-si exercita liber activitatile comerciale s.a. Se mentin insa inca destule restrictii privind modul de viata pe care evreii doreau sa-l duca pe firul traditiei lor stravechi. Secolul al XVIII-lea inregistreaza o crestere a ritmului de imigrare a evreilor in tarile romane. Fenomenul se afla in stransa legatura cu directiile noi spre care se angajase societatea romaneasca. In acest context evreii au contribuit si ei la formarea pietii interne; mesterii si negustorii evrei au avut un rol important in continuitatea si regularitatea schimbului, in fluxul permanent al marfurilor, in integrarea noului organism economic in cuprinsul pietii europene.

Evreii se adaptau lesne civilizatiei, negotului, meseriilor si capitalismului incipient, necesare societatii romanesti. Rolul si importanta populatiei evreiesti in societatea romaneasca sunt recunoscute de domnitori mai ales in epoca fanariotilor, prin asigurarea unui statut juridic in virtutea caruia comunitatea evreiasca beneficia de libertatea cultului si de autoadministrare. Conducatorii comunitatii, numiti hahambasa sau starosti, erau confirmati de domnitori si se bucurau de privilegii fiind scutiti de dari, taxe fiscale si vamale, avand prerogative de demnitar.

Numeroase acte domnesti din secolul al XVIII-lea dovedesc ca evreii au fost chemati sa populeze sate si orase si sa intemeieze targuri. Imigrantii capatau terenuri pentru construirea de locuinte, sinagogi, bai rituale, scoli s.a. Fenomenul a fost caracteristic in special pentru Moldova unde pe aceasta cale s-au dezvoltat localitati cu o populatie preponderent evreiasca denumite in limba idis stetl adica targusoare.

In general evreii in diaspora lor au vegheat intotdeauna si pretutindeni la mentinerea si cultivarea traditiei lor. De aceea drepturile acordate erau conditii de importanta existentiala atat pentru evreii sefarzi cat si pentru aschenazi, astfel numiti dupa locul provenientei lor, primii din Imperiul otoman si peninsula iberica, ceilalti din nordul, nord-vestul si estul Europei. Conduita lor moral-juridica, viata lor traditional-religioasa erau reglementate insa de aceeasi invatatura cuprinsa in Thora (Vechiul Testament) si in Talmud (comentarile rabinice la Thora).

De aceste drepturi specifice pentru practicarea vietii cultual-comunitare evreii au beneficiat din plin in Tarile Romane, viata lor comunitara avand sprijin mai ales din partea domnitorilor fanarioti. Domnitorii fanarioti au promovat si masuri antievreiesti, astfel evreii nu aveau acces la proprietate funciara, marturia lor in instanta impotriva unui crestin ortodox nu avea valabilitate s.a. La inceputul secolului al XIX-lea, odata cu aparitia Codului Callimachi (1817) in Moldova si al lui Caragea (1818) in Tara Romaneasca, apar noi reglementari cu referire la straini in general si la evrei in special.

Codul Callimachi prin articolul 1430 acorda dreptul evreilor sa-si cumpere case si magazine la orase, interzicand insa cumpararea oricaror proprietati in mediul rural.

Aceste disocieri in statutul juridic al evreilor, incetatenite mai degraba prin obiceiul pamantului decat printr-o lege scrisa, au fost in vigoare pana la introducerea Regulamentului Organic (1831-1832) in care s-a formulat pentru prima data, principiul ca necrestinii nu pot beneficia de drepturi civile si politice. In general, Regulamentul Organic a avut o serie de prevederi restrictive si discriminatorii pentru evreii din Tarile Romane: orice evreu care nu-si putea demonstra o sursa de existenta era considerat vagabond si era supus expulzarii.

S-a desfiintat breasla si institutia hahambasiei, seful cultului nemaibeneficiind de sistemul de privilegii; s-a instituit o organizare comunitara subordonata autoritatii statale. O singura masura era favorabila evreimii, aceea privind dreptul la invatamantul de stat.

In ciuda unor masuri restrictive adoptate impotriva evreilor, numarul lor creste pe tot parcursul secolului al XIX-lea, in special dupa pacea de la Adrianopol (1829) cand in Tarile Romane patrunde capitalul apusean. Domnitorul Mihai Sturdza duce o politica de atragere a evreilor in Moldova. Astfel, daca la recensamantul din 1803 in Moldova erau aproximativ 12.000 de evrei, in 1859 erau in jur de 130.000, reprezentand 3% in ansamblul populatiei. In Muntenia intre 1838 si 1859 numarul evreilor creste de la 1960 la peste 17.000. In aceeasi perioada evreii cunosc un proces de integrare social-economica si de aculturatie specifica devenirii moderne a evreimii de diaspora.
Daca unii exponenti ai doctrinelor antisemite considerau ca fiind o veritabila tragedie pentru natiunea romana integrarea evreimii in societatea romaneasca, exegetii importantei capitalului strain pentru modernizarea Romaniei subliniaza aportul constructiv al evreimii in acest context istoric. Conducatorii Revolutiei din 1848 tocmai pe temeiul recunoasterii rolului evreimii cer in Dorintele Partidei Nationale in Moldova, emaniciparea treptata a israelitilor, iar in Proclamatia de la Islaz, la punctul 21, „Emanciparea israelitilor si drepturi politice pentru toti compatriotii de alta credinta”.,
Aceasta revendicare isi capata aplicare practica imediata prin numirea bancherului evreu, Hillel Manoach, in Consiliul Municipal din Bucuresti. In acelasi timp numerosi intelectuali evrei s-au alaturat Revolutiei din 1848: pictorii Barbu Iscovescu si Daniel Rosenthal, cel din urma fiind autorul renumitului tablou „Romania revolutionara”. Unii bancheri evrei precum Hillel Manoach si Davicion Bally au acordat importante sume pentru sprijinirea revolutiei.

Infrangerea revolutiei a impiedicat procesul de emancipare a evreilor din Tarile Romane. Totusi, evreii au beneficiat dupa revolutie de unele drepturi civile. Dupa Unirea Principatelor (1859), domnitorul A.I.Cuza care i-a numit pe evrei „romani de cult mozaic”, a depus toate eforturile pentru a grabi emanciparea „romanilor de rit israelit”.

Dar inlaturarea lui A.I. Cuza de la domnie si aducerea in tara a printului Carol de Hohenzollern a insemnat pentru evrei instaurarea unui nou regim de vexatiuni caci prima Constitutie moderna adoptata in 1866 in loc sa fi consfintit dreptul la cetatenie pentru locuitorii evrei considerati pamanteni si hrisoveliti, i-a transformat prin articolul 7 in apatrizi. Initial, Ion Bratianu a promis acordarea cetateniei pentru evrei. Dar in final, sub presiunea unor grave tulburari antisemite de strada si a protestelor din parlament s-a introdus aliniatul 2 la articolul 7 in urmatorii termeni : Numai strainii de rituri crestine pot dobandi impamantenirea oficializandu-se astfel o problema evreiasca in societatea Romaniei moderne. Desi obligati sa efectueze serviciul militar si sa se supuna tuturor legilor tarii, desi plateau toate contributiile si impozitele ca toti ceilalti locuitori, evreii au devenit straini, supusi unui regim restrictiv si discriminatoriu.

In anii razboiului pentru cucerirea independentei de stat a Romaniei, populatia evreiasca a contribuit la eforturile tuturor locuitorilor tarii pentru cauza dobandirii independentei de stat. Numerosi evrei au fost mobilizati, luand parte activa la operatiunile militare pe campul de lupta, unii distingandu-se prin acte de bravura. Pentru sprijinirea materiala a razboiului s-au constituit in toata tara comitete evreiesti de ajutorare care au strans importante fonduri banesti si daruri in natura. In anul 1878, dupa Razboiul de Independenta, sub presiunea Congresului de pace de la Berlin, s-a modificat articolul 7 al Constitutiei din 1866. Conform noului articol si locuitorii necrestini au putut dobandi cetatenia romana. Dar, in ultima instanta modificarea a fost astfel conceputa de legiuitorii romani incat s-au introdus noi masuri restrictive, caci noul articol preciza: „Naturalizarea nu poate fi acordata decat individual si prin lege”. Ceea ce insemna acordarea naturalizarii de catre parlament, care indeobste refuza sistematic cererile de naturalizare. Singurii care au beneficiat de o incetatenire imediata si colectiva au fost cei 888 de evrei, participanti la Razboiul de Independenta.

Prin modificarea articolului 7 al Constitutiei, masa evreilor a ramas fara cetatenie, devenind victima legislatiei restrictive aplicata strainilor. Evreii au fost exclusi de la practicarea anumitor profesiuni si meserii, au avut acces limitat la invatamantul de stat. Inrautatirea situatiei populatiei evreiesti la sfarsitul secolului al XIX-lea a determinat un puternic val de emigrare a zeci de mii de evrei in special din randul meseriasilor. Astfel, daca conform recesamantului din 1899 in Romania se aflau 299.632 locuitori evrei, la recesamantul din 1912 au fost inregistrati 239.967 suflete, procentul in ansamblul populatiei scazand dela 4,5% la 3,4%.

Dar politica de eliminare a locuitorilor evrei din corpul social al tarii a venit de multe ori in contradictie cu nevoile obiective ale dezvoltarii social-economice, care nu s-a putut lipsi de capitalul evreiesc, de experienta profesionala a evreilor in domeniul organizarii si administrarii activitatii industriale si comerciale, al retelei bancare s.a. Relevand importanta elementului evreiesc pentru economia romaneasca, economistul Gheorghe Tasca sublinia contributia lui calitativa prin puterea sa dinamica, avand o pondere importanta in mica si marea burghezie a tarii, ca si in viata culturala de altfel. Factori activi in dinamica societatii romanesti, in ciuda tuturor tensiunilor si conflictelor interetnice, evreii s-au considerat evrei-romani, si-au insusit limba si cultura romaneasca, realizand de multe ori o originala simbioza dintre traditia si cultura lor iudaica, a experientei lor de diaspora, pe de o parte si spiritualitatea romaneasca pe de alta parte.

Evreii si-au asumat destinul istoric al poporului roman, implicandu-se si participand activ la marile evenimente economice, culturale ale acestei tari.
Desi in majoritatea lor nu erau cetateni romani, totusi au participat si la primul razboi mondial. Un numar aproximativ de 23.000 de evrei au fost inrolati in armata romana, aproape 10% din totalul populatiei evreiesti. Conform unor date publicate in Monitorul Oficial au fost inregistrati 882 de morti cazuti pe campul de lupta, 740 de raniti, 449 prizonieri si 3.043 disparuti. Pentru fapte de arme pe front, au fost decorati 825 de soldati si ofiteri evrei.

Evreii si-au dat adeziunea la Marea Unire din 1918, sustinand si in plan international dreptul poporului roman asupra provinciilor integrate Romaniei in 1918.

Unirea din 1918 a dus la cresterea populatiei Romaniei in general, triplandu-se si numarul locuitorilor evrei. Conform cifrelor oficiale, la inceputul secolului XX in Basarabia traiau 267.000 de evrei, in Bucovina 89.000 iar in Transilvania 181.340. Asadar, la cei circa 750.000 de evrei, cati au fost inregistrati la recensamantul din anul 1930, s-a ajuns prin infaptuirea unirii din 1918.

Cresterea ponderii populatiei evreiesti in ansamblul populatiei din Romania interbelica si incetatenirea colectiva a evreilor nascuti in Romania si fara supusenie straina, printr-o legislatie special adoptata in anul 1919 si consfintita prin noua constitutie din 1923, au favorizat si amplificat contributia evreilor la procesul de modernizare a societatii romanesti.

Potrivit datelor publicate in Enciclopedia Romaniei, in Romania interbelica evreii detineau 31,14% din totalul intreprinderilor industriale si comerciale. In acelasi timp multi evrei continuau sa fie meseriasi si muncitori; in unele zone ca in Maramures si Basarabia au fost si agricultori si crescatori de animale, in primul rand oieri. Se remarca o orientare tot mai accentuata spre profesiuni intelectuale. In ajunul celui de al doilea razboi mondial din cei peste 8.000 de medici existenti in Romania, 2.000 erau evrei, peste 2.000 de ingineri au fost inregistrati in Asociatia Inginerilor Romani, in jur de 3.000 de avocati in Baroul Avocatilor s.a.

In epoca interbelica evreii au participat la viata politica a tarii, au contribuit la consolidarea statului national unitar roman, la dezvoltarea democratiei si pluralismului politic. S-au raliat fortelor politice de orientare democratica, combatand extremismul de dreapta in frunte cu legionarii si cuzistii, care promovau o politica agresiva antisemita de calomniere si de culpabilizare a populatiei evreiesti, trecand de multe ori la actiuni de violenta si batai in special in institutiile de invatamant superior.

Evreii s-au afirmat in viata politica interbelica, atat prin aderarea la diferite partide politice burghezo-democratice si socialiste, cat si prin organizatii si partide politice proprii cum au fost: Uniunea Evreilor Romani (infiintata in 1909 cu titulatura Uniunea Evreilor Pamanteni, schimbata in UER in 1923), Clubul Parlamentar Evreiesc (1928), Partidul Evreiesc (1930), numeroase organizatii sioniste si Uniunea Comunitatilor Evreiesti din Vechiul Regat (1928) transformata in 1937 in Federatia Uniunii Comunitatilor Evreiesti din Romania. La alegerile parlamentare din 1926, 1928, 1931 si 1932 au fost alesi intre 4-5 deputati evrei in parlament ca reprezentanti ai organizatiilor evreiesti. Jacob Niemirower in calitate de sef rabin al cultului mozaic din Vechiul Regat a fost senator de drept pana in anul 1939, cand a decedat, locul sau fiind preluat de sef rabinul dr. Alexandru Safran. Istoria evreilor nu a fost doar o istorie politica sau o istorie de integrare social-economica in mediul romanesc, dar a fost si o istorie cultual-comunitara si cultural-spirituala.

S-au ridicat zeci si sute de sinagogi in Bucuresti si orasele de provincie, s-au creat sute de institutii cultuale, culturale, de asistenta si de invatamant; au aparut sute de ziare si reviste evreiesti in limbile romana, franceza, germana, maghiara, idis si ebraica; au fost editate carti de iudaistica care toate reflecta varietatea curentelor si ideologiilor specifice vietii evreiesti de la hasidism si ortodocsie la luminism si integrationism, de la asimilism si socialism la autonomism cultural.

Numerosi oameni de stiinta, scriitori, actori, pictori, compozitori si muzicieni evrei au imbogatit cu opere esentiale viata stiintifica, literara, cultural-spirituala si artistica romaneasca. Activitatea creatoare in contextul societatii romanesti a fost intrerupta brusc de evenimentele dramatice din ajunul si din timpul celui de al doilea razboi mondial.

In contextul ciuntirii teritoriale si a unei izolari internationale, in Romania, impinsa in mod fatal in sfera de influenta a Germaniei naziste, a avut loc ascensiunea la putere a cercurilor politice, de extrema dreapta, antisemitismul si eliminarea sistematica a populatiei evreiesti din corpul social al tarii devenind politica de stat. In ianuarie 1938 guvernul Goga Cuza introduce legea de revizuire a cetateniei a tuturor locuitorilor evrei din tara. In mod abuziv s-a retras cetatenia romana la peste 220.000 de evrei care intrand sub jurisdictia legilor restrictive aplicate strainilor au pierdut dreptul la munca si la proprietate.

Holocaustul

In 1940, in timpul guvernarii Gigurtu a fost legiferat un statut juridic pentru reglementarea situatiei evreilor din Romania. Evreii au fost transformati in cetateni de categoria a doua. Au fost eliminati din armata, li s-au impus restrictii in practicarea unor profesiuni si in exercitarea drepturilor asupra proprietatilor rurale. Au loc pogromuri la Dorohoi (iulie 1940) si in alte localitati din nordul Moldovei, sunt ucisi sute de evrei pentru simplul motiv al evreitatii lor. Politica antievreiasca s-a amplificat dupa instaurarea statului national legionar roman (septembrie 1940), cand s-a continuat elaborarea si aplicarea unei legislatii antievreiesti de eliminare a evreilor din viata economica-sociala, politica si culturala romaneasca, de deposedarea lor de bunurile imobiliare si de jefuire a bunurilor mobiliare. Regimul de teroare legionara reprezenta un pericol permanent pentru existenta fizica a evreilor. In timpul rebeliunii legionare (21-23 ianuarie 1941), au fost ucisi in Bucuresti 120 de evrei. Dar politica antievreiasca continua si dupa inlaturarea legionarilor de la guvernarea tarii (23 ianuarie 1941), mai ales dupa intrarea Romaniei in razboiul alaturi de Germania nazista (22 iunie 1941), cand practic autoritatile antonesciene au declansat procesul de distrugere, in primul rand, a evreilor din Basarabia, Bucovina si partial din Moldova, un moment culminant fiind pogromul de la Iasi si trenurile mortii (29 iunie, 6 iulie 1941) carora i-au cazut victima peste 10.000 de evrei. Din cei aproximativ 600.000 de evrei ramasi sub administratia romaneasca dupa cedarea Transilvaniei de Nord Ungariei Hortyste (30 august 1940) aproximativ jumatate traiau in Basarabia si Bucovina de Nord, care au fost ocupate de Uniunea Sovietica intre iunie 1940 si iunie 1941.

Rapoartele militare germane ale Oficiului de Studii strategice precum si documentele romanesti din perioada razboiului duc la concluzia ca din cei 300.000 de evrei din Basarabia si Bucovina de Nord in jur de 100.000 au fost deportati de autoritatile sovietice in Siberia, au fost incorporati in Armata Rosie ori s-au retras cu autoritatile sovietice. Deci trupele romane si germane intrate in Basarabia si Bucovina de Nord au gasit acolo aproximativ 200.000 de evrei. In aplicarea politicii de purificare etnica a acestor teritorii, ordonata de maresalul Ion Antonescu, conducatorul statului, zeci de mii de evrei au fost executati de jandarmi romani sau de trupe romane si germane in primele luni ale razboiului. Supravietuitorii au fost internati in lagare de tranzit si ghetouri create pe teritoriul Basarabiei si Bucovinei de Nord de unde in toamna anului 1941 au fost deportati in Transnistria, exceptand 20.000 de evrei din ghetoul de la Cernauti din care 4.000 au fost deportati in vara anului 1942. Conform rapoartelor Inspectoratului General al Jandarmeriei pe parcursul anilor 1941-1942 au fost deportati in jur de 126.000 de evrei din care potrivit acelorasi rapoarte la 1 septembrie 1943 mai erau in viata 51.000 de evrei-romani. In acelasi timp sursele ambasadei germane la Bucuresti din perioada razboiului mentionau cifre intre 160.000 si 185.000 de evrei deportati in Transnistria.

In Vechiul regat evreii au fost trimisi in detasamente de munca, au fost privati de orice drepturi civice, au fost jefuiti si adeseori maltratati, evacuati cu zecile de mii dintr-o zona in alta, dar nu sistematic exterminati: exceptand, desigur, pe cei 8-12.000 de victime ale pogromului de la Iasi si pe cei 7.000 de evrei dorohoieni care au pierit in deportare in Transnistria (din cei 12.000 deportati), pe cei 587 de evrei deportati tot in Transnistria pentru intentia de a se repatria in 1940 in URSS si care au fost executati, in deportare de germani. In Transnistria au mai fost deportati toti evreii din Bucovina de Sud si peste 2.000 de evrei din Vechiul Regat si Sudul Transilvaniei. Autoritatile antonesciene si-au dat consimtamantul ca autoritatile germane naziste sa deporteze in lagarele de exterminare din Polonia peste 4.500 de evrei cetateni romani aflati in Belgia, Franta, Germania, Austria s.a.

Dintr-un complex de motive de natura interna si externa, in toamna anului 1942, regimul antonescian a decis sa stopeze deportarea evreilor din sudul Transilvaniei si din Vechiul regat in Transnistria si sa nu dea curs presiunilor Germaniei naziste pentru deportarea evreilor in lagarul de exterminare de la Belzec. Aceste proiectate deportari n-au mai avut loc. De asemenea in 1943 si 1944 anumite categorii de evrei dintre cei deportati in Transnistria au fost repatriati. Astfel toate aceste masuri au permis supravietuirea a aproximativ jumatate din numarul evreilor aflati in Romania.

In ultimii doi ani ai razboiului maresalul Antonescu pierzandu-si increderea in victoria Germaniei naziste a incercat sa „curete” tara de evrei prin sprijinirea emigrarii lor in Palestina. Dar aceasta emigrare implica atunci mari riscuri caci Marea Britanie a interzis imigrarea evreilor in Palestina, iar Germania nazista a interzis emigrarea evreilor din Romania. Doua vase cu emigranti au fost scufundate in apele Marii Negre pierind astfel din totalul de 3.000 de emigranti o treime.

Se impun cateva precizari in legatura cu datele mai sus citate despre numarul evreilor ucisi in perioada Holocaustului din ordinul regimului condus de Ion Antonescu. Conform ultimelor investigatii, Comisia Internationala pentru cercetarea Holocaustului Evreilor din Romania a concluzionat ca in teritoriile aflate sub controlul romanesc, in perioada respectiva au fost ucisi sau au murit datorita regimului de exterminare din Transnistria intre 280.000–380.000 de evrei romani si ucraineni. Cercetarea statisticianului Marcu Rozen a stabilit ca au fost exterminati 155.000 de evrei cetateni romani si circa 115.000 evrei localnici, cetateni ucraineni din Transnistria. Astfel numarul evreilor exterminati sub guvernarea Antonescu totalizeaza 270.000 de suflete. (Marcu Rozen. Date istorice si statistice privind situatia evreilor sub guvernarea antonesciana (1940-1944). (Bucuresti, 2003, p.88) Evreii din Transilvania de Nord aflata atunci sub dominatie hortysta, dupa ocuparea Ungariei de trupele Germaniei naziste (19 martie 1944), au fost deportati din ordinul si sub supravegherea nazistilor germani in lagarele naziste de exterminare. Din 150.000 de evrei au pierit aproximativ 85%.

Capitolul privind istoria Holocaustului in contextul romanesc nu poate fi incheiat fara evocarea faptelor de generozitate si solidaritate umana de care au dat dovada zeci de ne-evrei, care cu riscul vietii lor au reusit sa salveze de la pieire evrei aflati in trenurile mortii, deportati in Transnistria sau destinati sa fie deportati la Auschwitz din Transilvania de Nord aflata sub ocupatia maghiara. Pentru faptele lor de omenie Statul Israel le-a conferit titlul de „Drepti ai popoarelor”.

Date demografice

Evreii din Romania reprezinta, azi, in raport cu populatia totala a tarii, in jur de 0,5 la mie, dupa ce in perioadele de varf, dupa estimari si recensaminte, detineau o pondere de 4,5% la 1899, 4,4% la 1920, 4,2% la 1930, 3,8% la 1939 si tot atat la 1 iunie 1940. Daca in 1930 traiau in Romania 756.930 de evrei, iar in 1947, 428.312 in 1992 nu mai erau decat- potrivit recensamantului populatiei si locuintelor din 7 ianuarie 1992 – im jur de 9.000.La recensamantul din 1956, se inregistrau in Romania 146.000 de evrei, la cel din 1966, 42.900, la cel din 1977, 24.700. Intrucat aceste cifre rezulta din libera declaratie a fiecarei persoane recenzate (unii minoritari evrei declarandu-se de nationalitate romana, maghiara etc.), ele impun o anume corectura pe care o facem pe baza unor izvoare comunitare evreiesti existente, nici acestea complete sau recoltate cu metode statistice omologate. Pornind de la asemenea izvoare, se poate totusi opera o anume corectura in sensul aprecierii ca in Romania existau, in preajma anului 1945, peste 350.000 de evrei, in 1947, circa 450.000, in 1956, in jur de 170.000, in 1966, 60.000, in 1977, 35.000, in 1990, 18.000, iar in 1992, in jur de 15.000. Pentru 1995, se estimeaza existenta a circa 14.000 de evrei, din care „activi” circa 3.000, iar in 2005 circa 8.000, activi 1/3.

Potrivit cifrelor de mai sus, descresterea populatiei evreiesti din Romania a fost de 75 de ori fata de 1930 si de circa 43 de ori fata de 1947. Au emigrat din Romania, in jumatatea de veac scursa de la ultimul razboi, circa 400.000 de evrei: in jur de 300.000 s-au stabilit in Israel, iar circa 80.000 in diferite tari ale lumii occidentale. Daca etnia evreiasca constituia, numeric, la finele secolului trecut, a doua nationalitate a Regatului Romaniei, iar in Romania reintregita de dupa 1918, a patra, astazi ea se afla pe ultime locuri. Sub raport calitativ, aceasta etnie care in trecut prezenta o piramida a varstelor, echilibrata, iar a populatiei active, cu o predominanta a palierelor „mijlocii” - meseriasi, comercianti etc. – astazi aproape trei sferturi sunt varstnici, patura activa fiind constituita preponderent din specialisti si intelectuali. Pana la crearea statului Israel, evreii din Romania emigrau cu precadere spre continentul nord-american. Dupa cel de-al doilea razboi mondial din cei cca. 80.000 de emigranti proveniti in Vest din Romania, majoritatea s-au orientat spre aceleasi destinatii, unde se aflau deja rudele lor si incotro se indreptau pentru refacerea familiilor. Daca, insa, pana la 1930 evreii din Romania, emigrati, totalizau cca. 225.000 in toate tarile amintite, iar in Palestina doar 10.000, dupa aceasta data orientarea aproape exclusiva a celor ce emigrau era tocmai acea tara ce urma sa devina din 1948 statul Israel.

Aici au venit intre 1919 – 14 mai 1948 – 41.105 persoane emigrate din Romania, din care in intervalul 1945-1948 cca cca 30.000. In perioada 15 mai 1948-1951, au emigrat din Romania cu destinatia Israel 117.950 de evrei. Anul 1951 este an de varf al emigratiei evreimii din Romania. Etapa inscrisa intre 1952 si 1960, cand dupa o intrerupere a emigrarilor statul roman admite o noua plecare in masa a evreilor, totalizeaza 32.462 persoane. Etapa 1961-1964, cand dupa o intrerupere, se reia din nou emigrarea evreilor spre statul Israel in numai 4 ani emigreaza 63.549 persoane. Etapa 1965-1971 – in conditiile in care populatia evreiasca a Romaniei nu mai totaliza decat in jur de 60.000 persoane – numarul celor emigrati se ridica la peste 1/3, respectiv 22.635. Intre 1972-1979, emigreaza 18.418 persoane.

La recensamantul din 1977 s-au declarat evrei, dupa cum aratam, doar 24.700, desi dupa unele estimari existau 35.000. Altminteri nu s-ar explica cum de numarul emigrantilor spre Israel sa mai poata totaliza, in toti anii ce au urmat, circa 20.000 de persoane, iar cei ramasi in tara sa fie de circa 15.000 persoane. Membrii de familie neevrei emigrati in Israel nu au depasit cifra de cateva sute de persoane.
Literatura, arta, personalitati

Pe parcursul secolelor, dar mai ales al ultimului veac si jumatate, din randul populatiei evreiesti s-au ridicat cateva generatii de oameni de cultura si arta reprezentative si pentru spiritualitatea romaneasca, in general, ca si o serie de personalitati de seama reprezentative pentru iudaismul evreilor de aici.

In primul sens amintit, evocam oameni de stiinta, dublati de eminenti pedagogi ca Emanoil David, L. Edeleanu, M. Haimovici, M.Bercovici, I. Blum, T.Revici, cu indelungi state de activitate in domeniul invatamantului tehnic si universitar; I. Barasch, F. Zicman, I. Fuhn, A. Kanitz s.a. in domeniul biologiei: A. Haimovici, I.Barbalat, A. Hollinger, T. Ganea, I. Schoenberg, A. Sanielevici, I.S. Auslander, S. Sternberg, E. Soru, E. Marcus, in domeniul stiintelor exacte si tehnice; N. Blatt, R. Brauner, M. Cajal, M.H. Goldstein, S.Iagnov, A. Kreindler, L.Meierosohn, B. Menkes, M. Popper, A. Radovici, O. Sager, L. Strominger, A. Teitel, M. Wortheimer si altii in domeniul medicinei; J. Byck, Al. Graur, M. Gaster, L. Saineanu, I.A. Candrea, H. Tiktin in domeniul lingvisticii si filologiei; E. Barasch, A. Schwefelberg, I. Rosenthal, W. Filderman, A. Stern, in domeniul stiintelor juridice; C. Dobrogeanu – Gherea, H. Sanielevici, I. Brucar, M.A. Halevy in domeniul gandirii social – filozofice. Lista ar putea fi continuata.

Profilul spiritual

Evreimea din Romania, fiind constituita din comunitatii relativ distincte – cele din Moldova, ca si cele din Basarabia, cu alura mai evident rasariteana ; cele din Muntenia, oarecum mai occidentale, iar cele din Ardeal si Bucovina, de factura central-europeana (granitele dintre ele nefiind, desigur, rigide) , se poate vorbi de caracteristici diferentiale originare privind : limba vorbita, modul de viata, standingul, traditia, nivelul aculturatiei, gradul de integrare s.a., toate reflectate in ideologii corespunzatoare. Caci insasi secularizarea si modernizarea au cunoscut ritmuri relativ deosebite de la o provincie la alta. Astfel, in Moldova, miscarea zisa haskalista, de modernizare, era mai tarzie decat cea din vestul tarii ; insesi cultura si nivelul cunostiintei iudaice erau mai putin conturate decat la cei din Basarabia, de pilda. In schimb, evreii din Muntenia, mai ales sefarzii, vadeau atat o buna-stare, cat si un nivel ideologico-integrationist superioare askenazilor „coborati” din provincii spre Capitala tarii sau spre alte orase din Muntenia. Toate aceste particularitati erau repercutate si in plan cultural-politic; in Bucovina, s-a dezvoltat, inca de la inceputul secolului, o miscare cultural-idisista, dublata de una politica, concretizata in Partidul Popular-National Evreiesc, in frunte cu Beno Straucher, sustinator al ideii idisiste si al autonomiei nationale extrateritoriale. Spre deosebire de “Bund” si “Poale Zion” din Basarabia, cele de mai sus nu aveau un caracter socialist.

In Basarabia, se afirma si organizatia politico-religioasa numita „Agudat Israel” in frunte cu rabinul I.L. Zirelsohn (1860 – 1940). In Transilvania „Agudat Israel” care avea oarecare influenta era, mai ales in Maramures, net antisionista si antiluministra. Aici, fanatici hasidimi, mai ales conducatorii lor, tzadikimii, erau vestiti pentru opozitia fata de orice forma de emancipare, secularizare si viata publica a obstilor evreiesti. De o trista celebritate, in acest sens, s-a insotit Satmarer-rebe, a carui opozitie fata de integrationism si sionism s-a mentinut pana azi. Evreii din Romania Mare se dovedeau, astfel, diversificati atat din pricina locurilor de bastina, cat si a orientarilor dominante din acele locuri: adepti ai politicii nationaliste evreiesti, in teritoriile noilor provincii, dar si ai politicii evreiesti integrationiste, in Vechiul Regat.

Comunitatile evreiesti din perioada interbelica se imparteau in cele de rit ortodox si cele de rit neolog (in Ardeal). Reformatii (neologii) erau adeptii unor modernizari ritologice. Comunitatea israelita de rit spaniol, constituita de la 1730 ca o institutie de cult, invatamant si caritate, s-a mentinut ca rit pana in zilele noastre. Uniunea Comunitatilor Evreiesti din Vechiul Regat a fost constituita in 1928. Evreii aveau un Sef Rabin la Bucuresti, care, in perioada interbelica, reprezenta Comunitatea evreiasca in Senatul tarii. Comunitatea evreiasca era alcatuita din askenazimi (majoritatii), proveniti din nordul si vestul continentului si sefardimi, proveniti din sud si sud-vest.

In 1930, credinciosii mozaici constituiau 4,3% din populatia tarii. Erau 922 de sinagogi si case de rugaciuni, 731 de rabini. In 1937, ia fiinta Federatia Uniunii Comunitatilor Evreiesti din Romania (F.U.C.E), care functioneaza pana in decembrie 1941, cand activitatea ei este interzisa prin Decretul conducatorului statului. Intre 1942 si 1944, unicul for de conducere al evreilor din Romania creat si recunoscut de regimul antonescian a fost Centrala Evreilor din Romania (C.E.R.).

Potrivit statutului de organizare a Cultului Mozaic, aprobat in iunie 1949, activitatea confesionala a minoritatii evreiesti din Romania este condusa de catre F.C.E. (Mozaica) din Romania: ea cuprinde toate comunitatile si obstile din tara.
Istoria de peste 40 de ani a F.C.E (Mozaica) a inceput cu o prima etapa de refacere comunitara dupa Holocaust (1944 – 1948), urmata de o etapa de dominare a comunitatii de catre liderii comunisti (1948 – 1964) si alte cateva etape (de dupa 1964) in care seful rabin dr. Moses Rosen, a detinut conducerea FCER imprimandu-i un fagas original de devenire.

In 1967 dr. Moses Rosen, a obtinut permisiunea Guvernului Roman de a alcatui un program de asistenta sprijinit de organizatia „Joint”. In acelasi timp s-au obtinut unele aprobari pentru revigorarea unor manifestari culturale si iudaice. In 1956 a luat fiinta Revista Cultului Mozaic, in 1978 a fost deschis Muzeul de Istorie a Comunitatilor Evreiesti din Romania si infiintat Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din Romania. Pentru tineret s-au organizat cursul de initiere iudaica Talmud Tora si coruri cu repertorii evreiesti. F.C.E.R a devenit membra a principalelor organizatii religioase evreiesti din intreaga lume, la a caror activitate participa in mod nemijlocit dr. Moses Rosen.

Dupa 1989 (decembrie), cand dictatura comunista a fost abolita, viata comunitar-religioasa a evreilor din Romania a fost simtitor diversificata. In noul context liberal al tarii, pe langa activitatea de asistenta a capatat o pondere deosebita activitatea culturala si de sociabilitate. In 1991 ia fiinta Editura Hasefer care, in deceniul scurs, a editat sute de titluri de carti privind evreii din Romania, iudaistica etc. Incepand cu 1995 periodicul Revista Culturala Mozaica a devenit o productie bilunara, cu un continut deosebit de variat, intitulat ”Realitatea Evreiasca”.

Centrul de Studii pentru Istoria Evreilor si-a amplificat activitatea de cercetare si publicistica. Muzeul de istorie a fost refacut si modernizat, iar pe langa el functioneaza, la Bucuresti, un Muzeu al Holocaustului ; in orasele Iasi, Bacau si Cluj au fost create muzee locale. O casa de cultura asigura la Bucuresti o intensa activitate culturala, luata drept model si in alte centre ale tarii.

Sarbatori

Ros Hasana – Anul Nou (aprox. sepembrie.-octombrie)

Pe rabojul primei zile a lunii Tisr e incrustat: “De Ros Hasana se scrie si de Iom Kipur se pecetluieste, in ceruri, cine va trai si cine va muri…” Aceasta fraza dintr-o rugaciune lamureste intreg sensul sarbatorii Anului Nou si explica de ce evreii incep un An Nou nu cu petreceri, ci cu rugaciuni calde catre Divinitate. De aceea, conceptia religioasa evreiasca a stabilit intre Ros Hasana si Iom Kipur zece zile de pocainta, cand fiecare om se roaga lui Dumnezeu. Ruga curata, sincera, pornita din inima, pocainta completa si ajutorarea celor in nevoie influenteaza atunci cerul, astfel ca de Iom Kipur, cand sentinta se va pecetlui, sa existe motive ca sa induplece pe bunul Dumnezeu. Caci, cum au spus mai toti profetii, Creatorul, spre a ierta, nu cere decat ca omul sa-si innoiasca inima - sa se hotarasca sa nu mai greseasca niciodata. Pentru acest proces din ceruri al sufletului fiecarui om, Anul Nou evreiesc se mai numeste si “Iom Hadim” – “Ziua judecatii”.

Iom Kipur - ,,Ziua Iertarii” (aprox. octombrie)

Cea mai simbolica dintre sarbatorile evreiesti e Iom Kipur, pentru ca in aceasta zi Atiotputernicul decide nu numai soarta individului, ci soarta intregului popor evreu.

Conceptia iudaica hotarand rolul individului in societate, l-a legat astfel de colectivitate, incat de viata fiecaruia depinde, adesea, soarta poporului intreg. Istoria din vremurile strabune si pana azi, a confirmat aceasta teza, statornicind ca pacatul unui individ se rasfrange asupra intregului popor, asa dupa cum piosenia unui singur om poate salva intreaga natiune. De aceea, in ajun de Iom Kipur, evreul e dator sa se duca sa se impace cu cei cu care s-a certat, sa-si indeplineasca indatoririle fata de Stat si fata de obste. Numai dupa aceasta poate sa se prezinte lui Dumnezeu.

Sucot – „Sarbatoarea colibelor” (aprox.octombrie)

In amintirea faptului ca, la iesirea din Egipt, evreii au locuit o vreme in colibe, numite in stravechea limba ebraica „Sucot”, - a stabilit Moise perpetuarea acestei traditii. Cu acestea – ca si in atatea prilejuri – Profetul nu voia decat sa fixeze in amintirea evreului miraculoasa iesire din Egipt. Ca toate zilele mari ale evreilor si aceasta sarbatoare era legata de munca pamantului. De aceea, poate, nu avea o data precisa. Suca a ramas in traditia evreiasca din ziua in care israelitii au capatat tara lor, acum trei milenii si jumatate. In zilele de toamna locuiau opt zile intr-o coliba, numita Suca, in amintirea faptului ca in astfel de incaperi au locuit stramosii iesiti din Egipt. De aici si denumirea sarbatorii: Sucot (colibele). O suca era compusa din patru grinzi, prinse cu sipci si sindrila drept pereti, iar drept acoperis papura si frunze, prin care se stravedea cerul, cu stelele inghetate de toamna. In interior coliba era impodobita cu covoare si ciorchini de struguri si fructe. Drept mobila o Suca avea doar o masa si cateva scaune. Aici gospodarul si familia sa luau masa si savarseau binecuvantarea vinului, cantand apoi imnuri de slava lui Dumnezeu, in fata marturiei stelelor. Evlaviosii obisnuiau sa doarma in suca, convinsi fiind ca bunul Dumnezeu insusi ii ocroteste, ba chiar li se arata, asa cum, intr-o Suca s-a aratat Atotputernicul patriarhul Avraam.

„Hosana Raba; Semini Ateret; Simhat Thora” (aprox. octombrie)

Ultimele zile de Sucot se numesc Hosana Raba, Semini Ateret si Simhat Thora. A saptea zi a sarbatorii colibelor a primit denumirea de „Hosana Raba”. Pentru prima oara s-a praznuit aceasta sarbatoare sub cel de-al doilea Templu din Ierusalim. In cadrul rugilor si multumirii lui Dumnezeu pentru ca da ploaie la timp, se faceau procesiuni uriase. Semini Ateret e a opta zi de Sucot. In vremurile biblice sarbatoarea colibelor se incheia cu o adunare religioasa, de unde si numele sarbatorii acesteia. Astazi, din toate obiceiurile strabune au ramas si aici doar rugaciunile, din care doua sunt caracteristice: ruga catre Domnul pentru ploaie la timp si multumirea catre Dumnezeu pentru ca a binecuvantat pamantul cu rod. Singura sarbatoare evreiasca a carei praznuire implica oarecare fast e

„Simhat Thora” Bucuria primirii Thorei.

„Hanuca” (aprox. decembrie)

Evreii n-au sarbatori nationale. Chiar acelea care sunt pornite de la amintirea unei intamplari la capatul careia istoria a inregistrat un act national au fost legate de credinta in Dumnezeu. Toate evenimentele nationale, care s-au inregistrat fara colaborarea expresa a Divinitatii, n-au incrustat pe filele calendarului evreiesc, nici o sarbatoare. Astfel, evenimentul national al iesirii din Egipt e praznuit prin sarbatoarea Pastilor, fiind opera exclusiva a lui Dumnezeu, in timp ce cucerirea Canaanului, care nu s-a savarsit cu sprijinul Divinitatii, ci exclusiv prin oameni, nu constituie o sarbatoare, dupa cum nici cucerirea Ierusalimului nu constituie, din aceleasi motive, o sarbatoare. In amintirea minunii de atunci, se aprind in fiecare casa lumanarele, in prima zi una ; in a doua zi doua; etc. iar a opta zi, opt. Lumanarelele se aprind la sinagoga, intre rugaciunile de Minha si Maariv, iar la domiciliu, dupa ruga Maariv.

Istoricul si obiceiurile legate de Hamisa Asar Bisvat (aprox. februarie)

Hamisa Asar Bisva inseamna 15 zile din luna Sevat si e una din cvasi-sarbatorile evreiesti, in special o sarbatoare a copiilor. Anul Nou al pomilor. (Ros Hasana la Iilanot). In biblie nu gasim mantionata aceasta zi, totusi se pare ca ea are o obarsie straveche. Unii invitati cred ca aceasta era data cand incepea sadirea copacilor in Palestina, deci o data a agricultorului paletinian. Taranul evreu era miscat de innoirea firii si multumea lui Dumnezeu ca-i pregateste din nou cele trebuincioase vietii.

„Purim” – Sarbatoare destinului.(aprox. martie)

Purim e singura sarbatoare laica a poporului evreu. Intr-adevar, in timp ce toate sarbatorile evreiesti sunt legate de slujbe religioase, iar manifestarea lor se inregistreaza numai de sinagoga, „Purim” e legat de mici petreceri familiale si prietenesti. Mai mult, in timp ce toate sarbatorile au fost ordonate in numele lui Dumnezeu, purim a fost ordonat de un om, din initiativa sa. Ne referim la Mordechai, eroul Cartii Esterei, carte in care nimeni nu a intalnit numele lui Dumnezeu, puterea divina fiind inlocuita cu expresia „pur” (soarta, destin) de unde si numele sarbatorii, „Purim” (destine, sorti). Purim isi datoreaza existenta pe filele calendarului ebraic unor evenimente memorabile, mai mult de ordinul legendei decat al istoriei. La palatul regelui Persiei exista o rivalitate intrei doi curteni: Haman, un babilonian si Mordechai, un evreu. Din cauza acestei rivalitati, evreii din tara lui Ahasveros sufereau mult si situatia ajunsese atat de grava, incat Haman, care era in favorurile imparatului, a obtinut ordinul ca in ziua de 13 Adar sa fie exterminati toti evreii din regat. Estera, care era nepoata lui Mordechai, fu instiintata. Si in timp ce toti evreii posteau, ea s-a dus la rege si a obtinut clementa suveranului pentru israeliti. Aceasta salvare au socotit-o evreii drept o minune a destinului.

&„Pesah” – Sarbatoarea Sufletului Evreiesc (aprox. aprilie)

Pesah aminteste actul iesirii din Egipt, deci ziua in care evreii au devenit un popor de sine statator, ziua in care istoria omenirii recunoaste existenta nationala a neamului israelit. Exista, oare, in viata popoarelor o zi mai mare ca aceea in care sub pologul cerului, au strigat lumii ca traiesc? Evreii sunt singurii care au considerat aceasta zi ca pe una pur religioasa. A fost un eveniment national, implinit prin vointa divina. Si atat de puternica era aceasta convingere, incat pe vremea cand stramosii evreilor locuiau in tara de pe malurile Iordanului, in ajunul acestei sarbatori ei isi paraseau locuintele si porneau in procesiune spre ierusalim, sa sacrifice acolo, lui Dumnezeu mielul pascal. Pesah dureaza opt zile. Primele doua zile sunt sarbatori complete; in primele doua seri se oficieaza acasa Sederul; urmeaza patru zile de semisarbatoare, numite Hol-Hamoed si apoi iar doua zile de sarbatori sinagogale. In ultima zi se spune rugaciunea de iscor – pomenirea mortilor.

„Sevuot” (aprox.mai)

Era in ziua a treia a lunii a treia, cand urmasii lui Israel au ajuns in pustiul Sinai. Aici a hotarat bunul Dumnezeu sa se infatiseze oamenilor si sa le daruiasca legea divina. In asteptarea acestui eveniment, Moise a ordonat ca timp de trei zile evreii sa se pregateasca in curatenie trupeasca si sufleteasca, pentru primirea Thorei.

„Sevuot” (aprox.mai)

Sabatul a jucat un rol important in istoria evreilor. El a imprimat un continut vietii lor nationale, le-a daruit puteri noi in timpurile grele si, numai multumita lui, evreii s-au putut mentine ca popor. Achad Haam spune, in cunoscuta lui opera despre Sabat: „Sabatul a pastrat pe evrei in mai mare masura, decat evreii Sabatul. Multumita religiei lor, evreii nu si-au pierdut caracterul lor national; prin caracterul sau spiritual – si forma sa traditionala, Sabatul a mentinut pe evrei la un inalt nivel spiritual, iar prin originalitatea sa, el a innoit si inaltat pe evrei, timp de veacuri, ferindu-i de decadenta. Sabatul era nu numai o zi sfanta de odihna si reculegere, ci si o zi de bucurie a vietii.

Actualitate

Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania (F.C.E.R), organul conducator si reprezentativ al populatiei evreiesti din Romania, este condusa de un comitet alcatuit din 45 de membri, avandu-l in frunte ca presedinte, intre 1994-2004 pe acad. prof. dr. Nicolae Cajal (decedat in 2004) si ca secretar general pe av. Iulian Sorin. Sectia de cult a F.C.E.R., il are in fruntea sa pe Marele Rabin Menachem Hacohen si ca deserventi de seama pe rabinul Eliezer Glanz (decedat) la Bucuresti si dr. Ernst Neuman (neolog) la Timisoara (pana la decesul acestuia in 2004).

Actualmente F.C.E.R. coordoneaza activitatea a 40 de comunitati, cu un total de 10.876 membrii – in Bucuresti 4597 si in provincie 6279. Dintre membrii comunitatilor, circa 1/5 reprezinta tineretul, care se bucura de forme specifice de activitate: o organizatie de tineret, educatie iudaica, cultura, activitati practice in domeniul informaticii s.a. Sunt organizate si forme specifice de activitate pentru varsta de “mijloc”.

In grija F.C.E.R. exista 801 cimitire, din care 105 in functiune. Din cele 681 cimitire inchise, 621 se gasesc in localitati fara evrei. Pe teritoriul Romaniei exista un numar de 106 temple, sinagogi din care 15 sunt declarate monumente istorice si arhitectonice protejate prin lege, cum sunt: Templul Coral si Sinagoga Mare (Bucuresti), Sinagoga Mare (Iasi), Templul din Cetate (Timisoara), Templul Vechi (Botosani) s.a. Activitatea de asistenta sociala si medicala – realizata in principal cu fonduri puse la dispozitie de „Joint” – consta in: camine de batrani (Bucuresti, Arad si Timisoara); restaurante rituale; Centrul medical din Bucuresti si cabinetele medicale si puncte sanitare in provincie.

Avand in vedere toate cele de mai sus se poate aprecia ca sistemul comunitar din Romania dezvolta activitati de mare eficienta si necesitate. Pentru o colectivitate mica de evrei, diversitatea si calitatea prestatiilor materiale si cultual – culturale depuse o situeaza printre cele mai dinamice din estul Europei. Din randul etniei evreiesti, imputinata numeric, continua sa se afirme un numar, ce-i drept limitat, de intelectuali si specialisti valorosi cu contributii in stiinta, arte, litere, ca si in managementul economic, in viata social-politica, s.a. Bunele relatii romano-israeliene atrag de asemenea, un numar crescand de evrei dintre care multi originari din Romania, care revin aici ca investitori ori ca scriitori de limba romana care-si publica lucrarile in edituri locale si pentru publicul romanesc.

---

Preluare din: http://tinyurl.com/mnqrq (http://www.romania-israel.com)

Evreii din Romania, de Dinu C. Giurascu: http://tinyurl.com/of4op

Intrebari privind datele furnizate de acest articol pot fi adresate la adresa de contact a siteului-sursa.

---

Minoritati in Romania: Descriere generala

Albanezi | Armeni | Bulgari | Cehi si slovaci | Croati | Evrei | Germani | Greci | Italieni
Maghiari | Polonezi | Rromi | Rusi lipoveni | Sirbi | Tatari | Turci | Ucrainieni

---

	Viaţa Creştină - alegeţi versiunea dorită