biserica.org:compendium:articole:viata crestina:no 4-6/2006: Sfintirea pamantului noii biserici din Seattle, WA



Sfintirea pământului noii biserici din Seattle, WA

 

Înfiinţată în anul 1994, parohia ortodoxă română "Sfinţii Trei Ierarhi" din Seattle, Statul Washington, a fost deservită de mai mulţi preoţi, dintre care unii au fost "în trazit" iar alţii au slujit pe o perioadă mai lungă de timp.

Îmi reamintesc cu multă plăcere de anul 1988 când, aflându-mă în Portland, Oregon, un grup de credincioşi din Seattle, WA (în frunte cu dl Valentin Danila, si tatăl său, dl Gh. Dănilă Sr, astăzi arhivarul parohiei Sf. Trei Ierarhi) s-a deplasat la Portland, unde împreună am plănuit înfiinţarea misiunii Sfinţii Trei Ierarhi.

La primul "Paşte Românesc", in anul 1989, la care a participat comunitatea ortodoxă din Seattle WA, a slujit părintele Victor Runcanu, pe atunci preot asistent la parohia Sf. Treime din Los Angeles, CA, la care au participat peste 100 de credincioşi dreptmaritori din Seattle şi împrejurimi.

Au urmat apoi, alţi preoţi, alte consilii parohiale, şi alţi ani... Unul dintre pionii numitei parohii, a fost şi a rămas, Nick Mureşan, secondat de familie, Lucy-soţie (care au sarbătorit la această dată a 25-a aniversare a căsătoriei), şi copii săi.

Între anii 1994-1996 parohia Sfinţii Trei Ierarhi a fost deservită de către părintele Marin Oprea, urmat de către părintele Ioan Voin (1996-1998).

Din 1998-pana în prezent (2006), parohia Sfinţii Trei Ierarhi este slujită de către vrednicul părinte Ioan Cătană care, în timp record, a mobilizat întreaga parohie, spre a cumpăra minunata proprietate, la adresa 6402 226th St SW, Mountlake Terrace, WA 98043, proprietate sfinţită de către PS Sa Episcopul Irineu, Arhiereu-Vicar al Episcopiei ROEA, la 18 iunie 2006.

Subsemnatul, în calitate de protopop al protoieriei Coastei Pacifice (ROEA), care într-un anumit fel mă consider a fi alături de fondatorii bisericii, un "ctitor" onorific al acestei parohii, am fost binecuvântat a sluji, alături de PS Sa Episcopul Irineu, la serviciul divin de punere a pietrei de temelie a noii biserici din Seattle-WA, duminică 18 iunie 2006.

Duminică 18 iunie 2006, PS Sa Episcopul Irineu, a pontificat Arhiereasca Liturghie în Catedrala Sf. Spiridon (OCA: 400 Yale Ave NE, Seattle WA 98109-5431 - video) Seattle, WA, ajutat de către un sobor de co-alujitori: Prea Cucerniciile Lor - Vadim Pogrebniak, rectorul Catedralei (OCA), Constantin Alecse, protopopul Coastei Pacifice (ROEA), Ioan Catana, parohul bisericii Sfinţii Trei Ierarhi din Seattle-WA, diaconul Sebastian (ROEA), şi câteva persoane (copii şi adulţi), care au ajutat în sfântul altar.

Pentru savurarea atmosferei liturgice a Liturghiei Chiriarhale, vă invităm să vizionaţi video-de-scurt-metraj, după cum urmează (apăsaţi pe fiecare legatura în parte): Ectenia Mare; apoi Ieşirea Mică; şi Binecuvântarea Chiriarhală "Doamne...Doamne..."

La finele Sfintei Liturghii, s-a oficiat un trisaghion, o slujbă de mulţumire la împlinirea a 25 de ani aniversare a căsătoriei lui Nick şi Lucy Mureşan.

La noua proprietate, a avut loc ceremonialul liturgic de consacrare. Prezentăm, în continuare, albumul foto, al celor 2 evenimente liturgice (apăsaţi aici).

Pr. Protopop Constantin Alecse

Înapoi la "Viata Crestina"

 

Viaţa Creştină - alegeţi versiunea dorită