biserica.org:compendium:articole:viata crestina:index:7-9/2006: Din activitatile trecute



VIAŢA CREŞTINĂ

2006– NO.7-9 (Iulie-Septembrie, 2006 ) – VOL. 49, ISSUE 7-9

 

DIN ACTIVITATILE TRECUTE

SLUJBELE DIN SAPTAMANA PATIMILOR PANA LA SFINTELE PASTI

 

20 Aprilie. Joia Mare . Sf. Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, orele 10:00 am. Împartasirea copiilor/ Sfintirea Pastilor. Denie/Slujba celor 12 Sfinte Evanghelii (6:30 pm). Spovedanii la sfârsitul slujbei de seara.

 

21 Aprilie. Vinerea Mare . Pregatirea Sfântului Mormânt, orele 8:00 am. Slujba Ceasurilor Împaratesti/ Vecernia cea Mare (scoaterea Sf. Mormânt), orele 12:30 pm. Slujba Prohodului/ procesiunea înconjurarii Bisericii, (6:30 pm). Spovedanii la sfârsitul slujbei de seara.

 

22 Aprilie. Sâmbãta Mare. Spovedania adultilor, orele 8:00-10:00 am. Împartasirea copiilor/Pregatirea Pastilor. Sf. Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, 10:00 am.

 

23 Aprilie. Duminica Sfintei Învieri. (+) Invierea Domnului. Sfintele Pasti. Slujba Sfintei Învieri, la 12 Noaptea (Sâmbata Mare), în curtea Bisericii. Sfânta Liturghie Pascala, în continuarea procesiunii, orele 1:00 am. Agapa frateasca, la finele Sfintei Liturghii (orele 3:00 am).

 

23 Aprilie, orele 12:00 (prânz) - Slujba celei de a Doua Învieri/ Vecernia Pascala, cu citirea Sfintei Evanghelii în mai multe limbi straine.

 

Slujba celei de a Doua Invieri a fost oficiata de catre PS Sa Episcopul Irineu, asistat de câtiva clerici co-slujitori.

 

A URMAT BANCHET DE PASTI - între 1:00 - 6:00 pm, în sala mare parohiala, la sfârsitul Slujbei celei de a Doua Învieri "Vecernia Pascala", cu participarea PS Sale Episcopul Irineu. Masa, cu preparate culinare traditionale romanesti, a fost urmata de un program cultural.

 

HRAMUL BISERICII DIN 11 IUNIE, 2006

Fotografie de grup la finele Sfintei Liturghii

Banchetul de HRAM, organizat în ziua de Duminica 11 Iunie, 2006, dela orele 1 : 00 pm, în sala mare parohiala, la sfârsitul Sfintei Liturghii de Rusalii.

Meniul a fost cu preparate culinare, "ca la mama acasa"; Aperitive : ham, salam, brânzeturi, zarzavaturi, etc; Tocanita de miel si de porc, cu mamaliguta; Prajituri variate, si Cafea turceasca si americana. Program cultural, cu muzica populara si usoara cu renumitul George Rotaru.

Dupa Sfânta Liturghie (înaintea banchetului) s-au facut fotografii de grup pentru Calendarul SOLIA 2007

AFORISME DUHOVNICESTI

  1. Cum sa ne mantuim? Cum sa ne curatim trupul? Cum sa ne eliberam de robia pacatului si de puterea mortii? Aceasta trebuie sa fie preocuparea noastra de fiecare clipa, mereu mai accentuata, mai vie.

  2. Viata este atat de scurta si scopul atat de inalt, dar atat de indepartat.

  3. Staruiti in rugaciune, in nevointe, petreceti o zi fara de pacat. Toate celelalte va vor fi date de Dumnezeu.

  4. Ramanand in poruncile Lui, devenim asemenea lui Hristos.

 

"ZIUA MAMEI " LA BISERICA SFANTA TREIME

Cinstire prin neuitare, de Ion Anton

 

Intrata in randuiala Bisericii Sfanta Treime din Verdugo Road tratarea cu mare cinstire a evenimentelor care marcheaza momente din viata poporului roman, Duminica 14 Mai 2006 prin grija P.C.Pr. Protopop Constantin Alecse dupa Sfanta Liturghie s-a oficiat un Te-Deum inaltandu-se rugaciuni pentru toate mamele din lume pentru monarhie si eroii neamului, care s-au jertfit pentru apararea gliei strabune si slava sfintei lui Dumnezeu Biserici. N-au fost uitate nici mamele care au trecut in vesnicie.

OMAGIEREA MAMEI

In oceanul lumesc, locul mamei este primordial.

De la proto-mama lumii, Eva, si pana in zilele noastre,mama a fost figura centrala,care a zamislit viata si dupa locul fiecaruia, harazit de Dumnezeu,fructul dragostei feminine a cuprins dealungul istoriei planetare paleta tuturor caracterelor. Prin mama Creatorul asigura perpetuarea actului creatiei. Numai puterea de a realiza ca oricare om are o mama,care a investit in el dragoste fara margini,grija fara odihna,eforturi imense pline de daruire,ne-ar face sa fim caritabili si buni,sa intelegem ca pe acest pamant este loc pentru toti si ca nu avem nimic ce nu putem imparti,deoarece Dumnezeu a dat totul, tuturor.

Realizand ca,chipul mamei este sinonim cu tot ce cuvantul poate exprima inaltator si altruist sa omagiem si sa cinstim binecuvantata zi a mamei, prin respect, dragoste, piosenie, pentru cele care nu mai sunt printre noi si sa o plasam in panteonul fiintelor sacre inimii si constiintei noastre si demne de iubire pana la divinizare,deoarece fara mame nimic n-ar fi fost in univers.Intelegand saracia cuvantului prozaic,de a zugravi chipul drag al mamei, apelez la cuvantul mestesugit, poetic in care figurile de stil dau culoare poeziei si muzicalitate universului feminin. O fac printr-un fragment dintr-o "Oda inchinata femeii", femeii si femeii-mame, de catre poetul basarabean Dumitru Macovschi:

 

"Sarut femeie mana ta"

 

Sarut femeie,mana ta

Intotdeauna muncitoare

Atat de mica si de floare.

Sarut femeie,mana ta,

Ca o aripa ce-a zburat

Si-a obosit neobosita,

Sa odihneasca linistita,

Ca o aripa ce-a zburat.

Copiii dorm in cuibul lor,

Nevinovat li-i somnul mama,

Copiii dorm in cuibul lor.

Si-alaturi,mana ta,aici,

La capatai ca o lumina,

Alintatoare si blajina,

Alaturi,mana ta aici.

Pamantu-n ea a incaput

Cu mar domnesc si luna noua

Cu strugur copt, scaldat de roua,

Pamantu-n ea a incaput.

 

Cinstire prin neuitare , de Ion Anton

(continuare)

 

Evenimentul “Ziua Mamei”, la parohia 'Sfanta Treime' din Los Angeles, a fost mentionat de unele siteuri romanesti de referinta. Astfel:

 

Biserica 'Sfanta Treime' din localitatea Verdugo Road a fost duminica, 14 mai, locul de oficiere a unui Te-Deum, ocazie cu care au fost inaltate rugaciuni pentru toate mamele din lume, pentru monarhie si eroii neamului, care s-au jertfit pentru apararea gliei strabune si slava sfintei lui Dumnezeu Biserici, informeaza Romanian Global News. Evenimentul s-a inscris in linia generala a cinstirii evenimentelor care marcheaza momente din viata poporului roman… Radio Trinitas din Iasi http://tinyurl.com/y5ay69

 

Biserica Sfanta Treime din Verdugo Road, a fost duminica, 14 mai, locul de oficiere a unui Te-Deum, ocazie cu care au fost inaltate rugaciuni pentru toate mamele din lume, pentru monarhie si eroii neamului, care s-au jertfit pentru apararea gliei strabune si slava sfintei lui Dumnezeu Biserici... Romanian Global News - http://tinyurl.com/yxh9kh

 

Viaţa Creştină - alegeţi versiunea dorită