Un Om al Rugaciunii, un Literat crestin, dusamn al formalismului si ceremonialismului religios, Ioanichie Balan a plecat la Ceruri

Romania e salvata de soldatii lui Hristos

Cotidianul ZIUA, reda cateva dintre invataturile lui Ioanichie Balan, un mare duhovnic al Ortodoxiei, care va fi inmormantat, azi, la Manastirea Sihastria

Parintele Arhimandrit Ioanichie Balan, de la Manastirea Sihastria, unul dintre marii duhovnici si carturari romani, care in noaptea de miercuri spre joi a plecat catre Imparatia lui Dumnezeu, va fi inmormantat astazi, la Sihastria (foto), alaturi de prea bunul parinte duhovnic Cleopa.
Despre jertfa "soldatilor lui Hristos" a vorbit Parintele Arhimandrit Ioanichie Balan, autor a numeroase lucrari de referinta ale monahismului si ortodoxiei romanesti, intr-unul din cele mai recente numere ale revistei "Lumea monahilor", text pe care il reproducem mai jos, in memoria parintelui. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! ( D.E.)
"Fiecare om vrea sa traiasca si sa se simta mai fericit. Unul mai fericit material, iar sfintii fericiti spiritual. Sfantul sta acolo unde poate sa se roage cu lacrimi. Daca nu se roaga cu lacrimi, nu-i nici el sfant si nu-i chemat de Dumnezeu. Sfantul este sfant ca are lacrimi la rugaciune. Dar nu lacrimi de jale, ci lacrimi de bucurie, ceea ce noi nu prea le-am gustat. Lacrimi extraordinare, calde si fierbinti ca focul lui Dumnezeu. Drumul sfintilor e drumul raiului. Drumul sfintilor e drumul vesniciei. Daca mergem pe drumul carciumilor, si, ma iertati, al pornografiei, e iadul vesnic. Daca mergem pe drumul cuminteniei, al blandetii, al modestiei, al milosteniei, al Sfintilor, Romania nu va pieri. Si tara aceasta, pe care putini o lauda si multi o ravnesc, nu intamplator supravietuieste. Sa dam lauda lui Dumnezeu.

ROMANIA: Patria sihastrilor si a sihastriilor

Nu stiu cate tari or mai fi in lume mai impodobite fie si fizic, daca nu altcum, decat Romania. E semn ca mai sunt oameni care se mai roaga. Tara asta a avut si are sfinti. Sunt si acum sfinti. Stim o sfanta care, hai sa-i spunem numele, Ecaterina, traieste undeva in munti. Nu am vazut-o fata catre fata, dar trimitem un preot sa o impartaseasca din cand in cand. Iti spune si cum te cheama, iti spune si cele ce vor sa fie. O femeie. Nu a avut familie, tatal ei a murit, ea a ramas singura si sta undeva intr-un bordei in padure si se roaga cu mainile la cer. Atita pot sa spun despre ea.
Sunt sfinti si de azi incolo, Romania mai are sfinti, Romania este o tara a sihastriilor, cum nu intalnim in alte tari. Duhul lucreaza mai mult cand sunt unul, doi sau mai multi adunati in numele Preasfintei Treimi. Ori, sihastrii au implinit aceasta treime harica, au ales linistea. Si Romania este in spatiul acesta carpatic pe care ni l-a dat Dumnezeu, caci tara asta nu ne-au dat-o oamenii, nici voievozii nici imparatul. Aceasta tara rotunda ca o prescure, careia inca ii mai zicem Romania, a fost si pare sa mai supravietuiasca si de acum incolo, ca o patrie a sihastrilor si a sihastriilor.

Sfintii fara nume

Prin sihastru intelegem un om de liniste. Prin cuvantul grecesc care vine de la isihie, sihastru este un om care iubeste linistea. Liniste nu inseamna sa dormi si sa mananci, ci sa te rogi in taina, sa poti vorbi cat mai direct cu Dumnezeu si neincetat, daca se poate. De ce romanii au iubit viata isihasta? Pentru ca si laicii, mirenii au iubit viata isihasta.
Ce sunt satele romanesti din Apuseni, din Maramures, chiar din Bucovina noastra, din zona Moldovei? Sate micute cu oameni foarte linistiti. De ce sunt mai agitati oamenii din localitatile mai mari decat cei din localitatile mai micute? Pentru ca oamenii din localitatile mai micute se roaga mai mult. Au mai multa liniste, asculta mai putin zgomot, vad mai putin pe orizontala si mai mult pe verticala. Se roaga mai mult. Deci si sihastrii care au venit si au intemeiat aceste mici sihastrii, au venit dintr-un spatiu rural, de la stana cu oi, dintr-un satuc, dintr-o casa cu 8 - 10 copii. Si nu au facut altceva, decat au continuat viata sihastreasca, de liniste, de acasa. Au dus-o intr-un munte sau intr-o poiana.
Sihastrul a adaugat la rugaciunea pe care l-a invatat mama inca ceva in plus: inima lui, rugaciunea lui Iisus, lacrima lui, privegherea de noapte, posturile, toate acestea l-au facut sacru, ca un sfant, un cuvios, fara nume.
Asta-i taina mare a romanilor, sihastrii cu multi sihastri, dar sihastri fara nume. Asta-i smerenia si noi trebuie sa o subliniem. Nu e prostie asta, ci este mare calitate duhovniceasca. Nu si-au scris numele nici pe piatra si poate nici macar pe cruce. Au trait numai in anonimat ca sa-i cunoasca numai Dumnezeu, iar numele lor sa fie scris in cartea vietii. Si bine ca nu le-au ramas numele, ca ne laudam prea mult cu numele lor. Ici - colo ne-au mai ramas prin toponimii. Atat. Oameni care au trait ca niste straini, ca sa fie cunoscuti doar de Hristos. Asta nu intalnesti in multe locuri.

Arhimandrit Ioanichie BALAN
---------------------------------------------------
CONVORBIRILE DE PACE DE LA ANNAPOLIS, S.U.A., DINTRE ISRAEL SI VECINI, SUNT PRECEDATE DE RUGACIUNE

	Viaţa Creştină - alegeţi versiunea dorită