RUGACIUNI LA DIFERITE TREBUINTE


Rugaciuni Canonice

Pentru copiii

Pentru sot/sotie

Pentru parinti

Pentru frati/surori

De multumire

In vremuri de nevoie

Pentru calatorie

Inaintea inceperii lucrului

Pentru cei bolnavi

Pentru cei decedati

Pentru vrajmasi

 


Rugaciune pentru copii
Doamne Dumnezeule, care prin stiinta Ta ai creat pe om din lut si i-ai dat suflare de viata, binecuvantand-ul si spunand: Fii roditor, inmulteste-te si umple pamantul; si in Cana Galileii prin Fiul Tau adevarat, ai binecuvantat cununia, si prin aceasta ai binecuvantat si nasterea copiilor.
Cu smerenie ma rog bunatatii Tale, cerandu-Ti sa binecuvantezi si sa ai mila intotdeauna de acesti copii cu care m-ai binecuvantat.
Pazeste-i de toate relele vazute si nevazute. Porunceste ingerilor Tai, sa fie intotdeauna cu ei si sa le indrepte pasii numai spre lucruri bune, ca ei sa Te preamareasca pe Tine, in toate zilele vietii lor.
Amin.


Rugaciune pentru sot (sotie)
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, care ne-ai invatat sa ne rugam tot timpul unul pentru celalalt, ceea ce facem acum cerandu-Ti mila si bunavointa, ai grija si pazeste pe sotul meu (sotia mea) de toate relele, cele vazute si cele nevazute.
Da-i lui (ei) sanatate si intelepciune ca sa-si indeplineasca toate indatoririle, cele dupa vointa si porunca Ta. Pazeste-l (o) de toate ispitele carora le-ar putea cadea prada.
Sprijineste-l (o) in credinta adevarata si dragoste, ca sa putem trai impreuna in cinste, si lumineaza-ne caile dupa voia Ta.
Ca a Ta este puterea si gloria in vecii vecilor. Amin.
Bunule Doamne, ajuta-ne sa ne amintim mereu de sfintenia casatoriei si intareste legatura noastra. Miluieste-ne ca sa putem trai vietile noastre in credinta si dragoste.
Ajuta-ne sa ne intelegem si sa avem incredere unul in altul si departeaza de la noi certurile.
Binecuvanteaza-ne si ai mila de noi, ca sa fim demni de imparatia Ta; ca Tu esti preasfant, si Tie ne inchinam.
In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh, acum si in vecii vecilor. Amin.


Rugaciune pentru parinti
Dumnezeu al bunatatii, care mi-ai dat parinti, prin care am avut parte de binecuvantarile Tale. Iti multumesc Tie pentru viata care mi-ai dat-o prin ei, si pentru ca le-ai dat putinta sa aiba grija de mine.
Ma rog Tie, cu smerenie, pentru sanatatea si pacea lor.
Indelung rabdatorule Dumnezeule, primeste multumirile mele pentru binecuvantarile date parintilor mei. Atotputernicule, ai mila de ei in continuare si iarta-le pacatele.
In bunatatea Ta, rasplateste-i pentru grija si dragostea care mi-au aratat; apara-i de toate necazurile si intristarile, si da-le lor viata lunga si fericita.
Binecuvanteaza-ne Doamne, ca sa facem numai ceea ce este placut in fata Ta si impreuna sa slavim numele Tau, in toate zilele noastre.
Amin.


Rugaciune pentru frati si surori
Doamne Tie ma rog pentru fratii si surorile mele.
Daruieste-le lor sanatate, pace, iubire, viata si darul Tau cel sfant, ca sa umble in caile Tale si sa faca cele placute Tie.
Da-ne Doamne sa traim in pace si iubire.
Asculta Doamne rugaciunea noastra si ne miluieste pe noi; ca milostiv si iubitor de oameni esti si Tie marire inaltam Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin.


Rugaciune inaintea inceperii unei lucrari
Doamne Iisuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, care ai spus prin gura profetului David: "Omul merge la munca si trudeste pana se insereaza". Prin gura binecuvantatului apostol Pavel ai spus: "Cel ce nu munceste, nu va manca." Si cu gura Ta prea curata ai spus: "Fara mine nu poti face nimic."
Am ascultat cuvintele Tale sfinte, cu tot sufletul si inima mea, Doamne, si ma indrept spre bunatatea Ta cu smerenie.
Ai mila de mine si ajuta-ma pe mine, un pacatos, ca sa termin lucrarea pe care acum o incep, in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh.
Amin.


Pentru calatorie
Doamne Iisuse Christoase, Dumnezeul nostru, cela ce esti calea, adevarul si viata si ai calatorit impreuna cu sluga Ta Iosif, precum si cu cei doi ucenici ce mergeau spre Emaus.
Stapane, calatoreste si cu mine robul Tau, binecuvantand calatoria mea.
Trimite-mi ca lui Tobie, pe Ingerul pazitor, ca sa-mi fie povatuitor si ocrotitor si sa ma fereasca nevatamat de toate intamplarile rele, ca in pace si in sanatate sa ma intorc intru ale mele si toata viata mea sa preamaresc numele Tau, al Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh.
Amin


Rugaciune in vremuri de nevoie
Nori apasatori se aduna deasupra mea, Doamne, si amenintarea furtunii ma inspaimanta. Desi sunt in suferinta, nu ma plang impotriva Ta, Dumnezeule, pentru ca Tu esti sprijinul meu si stanca unde imi caut scaparea.
Tu Doamne cunosti necazurile mele si ai grija de mine neincetat. Cu toata suferinta mea, stiu ca ma iubesti si asta imi da tarie. Cu speranta in ajutorul si bunatatea Ta, nu ma voi lasa rapus, ci ma voi lupta cu curaj si voi fi scapat.
Tu esti Cel ce carmuieste lumea si vietile oamenilor; indreapta corabia vietii mele, care acum este clatinata de valuri furioase, spre ape linistite.
Degeaba ma zbat singur impotriva furtunii, ca fara Tine nu pot face nimic.
Catre Tine ma indrept si ma rog: vino in ajutorul meu, asa cum l-ai salvat pe Petru, care venea spre Tine pe apa. Intinde-ti bratul spre mine, cum l-ai intins spre el, Dumnezeule milostiv, si salveaza-ma degraba.
Amin.


Rugaciune de multumire
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeu milostiv si indurator, a carui dragoste pentru oameni nu are margini; ma inchin gloriei Tale cu teama si cuviosie, ca sa-Ti multumesc pentru tot ce mi-ai dat, mie robului Tau.
Glorie Tie Doamne, Te laud si iti cant, Stapane si Binefacatorule.
Din nou ingenunchez in fata Ta, ca sa iti multumesc pentru mila si bunatatea Ta, si ma rog ca si de acum inainte sa faci minuni pentru mine, pentru ca dragostea mea pentru Tine, si pentru semenii mei sa creasca.
Scapa-ma de toate relele si de toate nevoile.
Da-mi liniste si pace, in toate zilele mele, ca sa pot multumi Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si in vecii vecilor.
Amin.


Rugaciune pentru cei bolnavi
Atotputernicule Doamne, Tamaduitor al sufletelor si trupurilor, care cobori pe oameni si tot Tu ii ridici, care pedepsesti si vindeci din nou, ai mila de (numele), pentru ca este bolnav (bolnava).
Intinde-Ti bratul Tau tamaduitor, si vindeca pe el (ea), si ridica-l (o) din patul de suferinta. Goneste duhul de slabiciune din el (ea) si indeparteaza de la el (ea) durerea, ranile, febra si slabiciunile.
Daca are pacate si greseli, iarta-i-le, din dragostea Ta pentru oameni.
Dumnezeule ai mila de ceea ce a creat mana Ta, intru Iisus Cristos, impreuna cu care esti binecuvantat si cu bunul si de viata datatorul Sfantul Duh, acum si in vecii vecilor.
Amin.


Rugaciune pentru cei decedati
Bunule Doamne, aminteste-Ti de robii Tai (numele) si iarta-le lor greselile pe care le-au savarsit in timpul vietii lor, pentru ca nimeni nu este fara de pacat in afara de Tine, care ai puterea sa dai pace celor plecati dintre cei vii.
Prin Dumnezeiasca Ta intelepciune si dragoste pentru oameni, Tu binecuvantezi si dai fiecaruia ceea ce are nevoie. Mantuitorule, odihneste sufletele robilor Tai (numele) care si-au pus nadejdea in Tine Atotputernicule.
In mijlocul sfintilor, Iisuse Cristoase, odihneste sufletele robilor Tai, acolo unde nu este durere nici intristare, ci viata fara de moarte.


Rugaciune pentru vrajmasi
Doamne Iisuse Hristoase, ai mila de cei ce ma pizmuiesc, de cei ce ma urasc si de cei ce ma clevetesc ca sa nu patimeasca pentru mine, Doamne.
Ci zdruncina si sfarma pe vicleanul sarpe care ii invrajmeste pe ei impotriva mea.
Si Te rog Stapane sa ii ierti pe fratii mei care ma hulesc pe mine acum, asa cum m-ai iertat si pe mine, robul Tau, de cate ori am gresit si am venit spre mila Ta.
Amin.

 

HOME